Faptul că PNL şi PDL au decis să fuzioneze punând pe primul plan cantitatea, nu calitatea, funcţiile, nu principiile, graba, nu înţelepciunea s-ar putea să coste dreapta politică, iar cu puţină neşansă să o ducă la dezastru.

Desigur, nimeni nu pune la îndoială bunele intenţii, dar parcă niciodată în politica românească a ultimilor ani nu e gata să funcţioneze mai mult ca acum expresia potrivit căreia drumul spre iad e pavat cu intenţii bune.

În primul rând deranjează lipsa unor dezbateri serioase pe principii şi voi exemplifica acest lucru folosind materialul clientului.

Va fi noul PNL un partid dispus să respecte cu sfinţenie Justiţia ? Dacă da, atunci cum se poate explica faptul că se vorbeşte despre candidatul la prezidenţiale Klaus Iohannis, cel care ar putea fi declarat incompatibil cu orice funcţie aleasă ?

Este noul PNL capabil să unifice forţele dreptei ? Dacă da, cum se face că încă de la început au fost marginalizaţi două forţe electorale precum Crin Antonescu şi Monica Macovei ?

Poate noul PNL să ne scoată din zona de manipulare a PSD ? Dacă da, cum să ne explicăm faptul că la Congresul fuziunii, adică la momentul zero al doritei renaşteri a dreptei româneşti s-a umblat cu chestiuni ieftine precum eliminarea din Imnul Naţional a strofei unde este vorba despre Traian ? Cum asemenea trucuri vrea noul şi marele PNL să convingă inteligentul şi sobrul electorat de dreapta ? Nu cumva ipocrizia, resentimentul şi golăneala rămân la locul lor ?

Este noul PNL inspirat? Dacă da, de ce s-a ajuns la bizara Alianţă Creştin – Liberală generatoare de confuzie şi simbol al lucrurilor neterminate ?

Acestea sunt doar câteva paradoxuri ale unei fuziuni ce pare mai degrabă un rod al frustrării şi degringoladei.

Am avut de-a lungul istoriei câteva monstruoase coaliţii. 

Am asistat cumva, sâmbătă, la prima Monstruoasă Fuziune ?