Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în proces de recepție la terminarea lucrărilor”

Proiecte aproape de final, verificări înainte de recepție!

​Astăzi, am fost la Frâncești, unde construirea Centrului de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) din localitate a ajuns la final, iar în acest moment suntem în proces de recepție la terminarea lucrărilor.

Investiția pentru acest obiectiv modern a fost de cca 1,1 milioane euro.

​CAV-ul de la Frâncești face parte dintr-un proiect mai amplu derulat în județul nostru. În total, am atras 12 milioane de euro din fonduri europene pentru înființarea a 12 astfel de centre în tot atâtea localități vâlcene.

În ceea ce privește stadiul general al proiectului, alături de cel de la Frâncești, centrele din Vaideeni și Berislăvești sunt și ele gata, iar celelalte 9 sunt într-un stadiu fizic de realizare de 90%.

​Ce înseamnă CAV Frâncești pentru comunitate?

Acest centru modern va deservi peste 36.000 de locuitori din Frâncești și din localitățile arondate: Bărbătești, Băile Govora, Băile Olănești, Bunești, Măldărești, Ocnele Mari, Păușești, Păușești Măglași, Stoenești și Vlădești.

Așa cum am mai spus, aceste centre NU sunt gropi de gunoi. Sunt platforme moderne, dotate cu containere speciale, unde cetățenii vor putea aduce deșeurile care nu pot fi colectate în pubelele individuale de acasă: deșeuri voluminoase, mobilier, textile, anvelope, echipamente electrice și electronice, deșeuri din construcții sau deșeuri verzi din grădină. De aici, ele vor pleca direct către unitățile de reciclare.

​Continuăm să implementăm proiecte care să ajute la dezvoltarea județului și să investim în soluții moderne pentru un mediu curat și sănătos!

Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: ”ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ! Ai dus numele Vâlcii și al României pe prima treaptă…
Constantin Rădulescu: ”ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ! Ai dus numele Vâlcii și al României pe prima treaptă…

ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ!  ​În această seară, Ștefania Uță a scris istorie în America! ​ Atleta noastră de la CS…

Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieria Drăgășani
Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieria Drăgășani

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: Protoieria Drăgășani: Postul de preot paroh…

CS Vâlcea 1924: Alex Gliga, antrenorul principal al Echipei Naționale de Baschet Masculin U16 învinge…
CS Vâlcea 1924: Alex Gliga, antrenorul principal al Echipei Naționale de Baschet Masculin U16 învinge…

Antrenorul secund al Lupilor Negri a fost pe bancă, ca principal, la unul dintre cele mai mari momente ale acestui…

Primarul Marcel Radi continuă modernizarea drumurilor din Păușești Măglași. Acum se toarnă asfalt pe strada…
Primarul Marcel Radi continuă modernizarea drumurilor din Păușești Măglași. Acum se toarnă asfalt pe strada…

Pentru mulți, e doar un strat de asfalt. Pentru locuitorii de pe strada Dealul Viei din satul Pietrari, înseamnă sfârșitul…

Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…
Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…

Filarmonica Pitești organizează miercuri, 12 august, de la ora 17.00, la Centrul Multifuncțional, în sala „Marin Ioniță”, o nouă ediție…