Acesta nu e o carte care se scrie, ci una care se regulează, nu e un roman, ci un act sexual.

Deşi eu sînt cel care spune asta, nu sînt sigur că e chiar aşa.

Poate e carne din carnea mea, singe din singele meu.

Am şaizeci şi patru de ani, sînt scriitor şi îmi plac chiloţii şi tricourile de la Bigotti.

În urmă cu un deceniu, cînd începe această poveste, am intrat la magazinul respectivei firme, în mall-ul din Sibiu, iar cînd am ieşit, fredonam monodic un cîntecel compus de mine cu o clipă înainte, în vreme ce mi se împachetau cumpărăturile:

”Nimeni nu are pe nimeni cu totul, numai prada îşi are botul, precum moartea îşi are viaţa, iar rîsul îşi mămîncă paiaţa”.Prostii.

Cînd tocmai ispraveam cuvîntul „paiaţa”, am avut în faţa ochilor cea mai frumoasă privelişte de la începtul existenţei mele şi pînă atunci.

Şi pînă în prezent, e bine să adaug.

Trebuie spus că sînt un om umblat, am fost la piramide, la Palatul Interzis, la Niagara, m-am urcat în turnul Eiffel şi în Empire State Building, am privit panglica fluviului Colorado de pe buza Marelui Canion, m-am plimbat cu mîinile la spate prin batrînul Valparaiso şi prin îngheţatul Narvik, spun asta ca să vă faceţi o părere despre ceea văzuseră ochii mei pînă în acea clipă. Şi să nu îmi reproşaţi că vin şi compar Zidul Chinezesc cu un trup de femeie, fiindcă eu chiar aşa cred şi anume că trebuie să stabilim ierarhia imaginilor şi a experienţelor punînd totul laolaltă, flori de cireşi şi romanele ruseşti, Brahms şi apusuri de soare, ochi de copil şi catedrale, orgasme şi tablouri de Rafael, talpi pe iarba udă şi evitarea în ultima clipă a unui accident fatal.

Iar dupa ce toate acestea sînt adunate de prin ungherele memoriei, abia atunci putem stabili ce a fost mai important pe linia cunoaşterii, bucuriei, admiraţiei şi mulţumirii aduse lui Dumnezeu că ne-am născut şi încă sîntem.

Ca să fie mai clar, îmi face mare plăcere să stabilesc anumite raporturi de extaz între un pahar de Tokay demisec şi Întîia epistolă către corinteni. O să spuneţi acum că aglutinez excesiv plăcerile cunoaşterii, dar eu vă spun că sînt fericit să mă gîndesc cu care dintre fugile lui Bach seamănă chiloţii aceia eleganţi şi moi pe care tocmai îi cumpărasem, cu care femeie din viaţa mea ar putea fi asemuită ţigara pe care voiam să mi-o aprind la prima cafenea întîlnită în mall-ul acela. Este, desigur, un model de gîndire sălbatică la care nici măcar Levy Bruhl nu s-a priceput vreodată, o logică a magmei, a întregului topit, a simţirii depline.

Exagerez? Poate, dar aşa funcţionez eu.

Drept este că o astfel de percepţie poate da stări contradictorii, deoarece binele e pus în relaţie cu crima, cum făcea dragul meu Raskolnikov, iar frumosul cu cine ştie ce erecţie salvată de pe marginea prapastiei, ceea ce, desigur, nu se încadrează în preceptul iisusian că vorba noastră trebuie să conflueze rapid în da sau nu. Însă colează perfect cu îndemnul de a nu fi căldicei, de a fi ori reci, ori fierbinţi.

Iar eu, ieşind din magazinul amintit, am dat în clocot.

Nu o pot descrie pe femeia aceea, în zece ani, am încercat de sute de ori să o schiţez din cuvinte, cu gîndul că îmi va fi necesar atunci cînd voi scrie această carte. Pînă la urmă, m-am dat bătut şi am decis să încep fără portret.

Blugii strînşi într-o proporţie de aur pe pulpele lungi arau băgaţi în cizme scurte, maro, un fel de colţuni de paj, tunica de stofă era strîmtă şi uşor evazată, gulerul ridicat, îmbrăcăminte agiornată de tînăr florentin. Era cu spatele la mine şi se oprise,dreaptă, înaltă, în mijlocul fluxului de cumpărători, aceştia o ocoleau la distanţă, respectuoşi, iar ea îşi ridicase bărbia şi parcă adulmeca într-o boare de vînt urma unei miresme de mult dorite.

Nu obişnuiesc să urmăresc femei, dar mi-am zis că de data asta merită să comit o excepţie. A făcut vreo zece paşi spre un stand de ziare, iar eu am mers, mimînd ridicol nepăsarea, în spatele ei.

Zadarnic zice Hegel că Spiritul Absolut s-a contorsionat pentru a trece prin teză, antiteză ca să se întrupeze în fenomenologie, eu spun că sinteza perfectă era acel fund pe care tocmai îl vedeam la cîţiva paşi în faţă.

Îi priveam fundul cu o concentrare budistă, asta făceam. Şi m-a izbit, cu amărăciune, gîndul că nu voi putea avea niciodată acest fund, că mă aflu în faţa genului de coapse de femeie interzise mie în vecii vecilor, orice aş face, chiar de le-aş plăti cu viaţa. Cu viaţa e puţin spus, poate chiar cu umilinţa, cu decăderea, cu implorarea, cu isteria.

O, ce seamănă cu moartea o asemenea limitare !

S-a dus la standul de presă şi a ales o revistă, putem să jur pe ce am mai sfînt că e una de modă, ori de vipuri, de cancan. Şi cînd colo, am văzut că pune pe tejghea „Idei în dialog”, revista aceea condusă la vremea respectivă de H.- R. Patapievici, era, după cum am fotografiat cu coada ochiului, un număr despre Claude Levy-Strauss, despre un bufon criminal şi despre Abraham şi Maria.

O femeie cu un fund veşnic mie inaccesibil citeşte o revistă de cultură soft. Cînd s-a întors, i-am spus-o:

– Mă scuzaţi, sînt impresionat.

Doamne, ce tupeu pe mine. Mă drapasem însă cu un aer de domn nobil şi detaşat, de profesor poate, care îşi surprinde studenta facînd o faptă bună . Mi-a răspuns politicos, însă ca unuia care întreaba de o stradă în oraş.

– Cu ce vă pot ajuta ?

Cu ce mă poate ajuta ? Într-o clipă, am analizat toate direcţiile în care acest fund mi-ar putea acorda un ajutor decisiv, fiindcă eu astfel priveam lucrurile, adică aveam perspectiva influenţei unui fund de femeie asupra unui bărbat, a salvării între ei, în acest fel, a contemporanilor.

Cum poate izbăvi un asemenea fund întreaga condiţie a unui bărbat trecut de cincizeci de ani ? Ia să vedem. Şi am văzut într-o clipă.

Mai întîi că i-ar elibera mintea de fantasme şi inconştientul de mizeriile sexuale care se adună zilnic acolo, ca într-o pubelă care fermentează, lăsîndu-l liber să creeze, să se bucure de tot ceea ce înseamnă existenţă. Ştiţi şi voi, dar nu recunoaşteţi, că dacă eşti bărbat nu te bucuri de viaţă în caz că nu te bucuri de femeie. Apoi, prezenţa în garsoniera mea a acestui fund , aţi observat că deocamdată era vorba despre un fund, ar fi schimbat total relaţiile sociale, comunicarea cu prietenii, colaborarea cu editorii.

Însă cel mai mult şi mai mult acest fund ar fi schimbat raporturile mele cu Dumnezeu.

Se spune că în viaţă trebuie să fii deştept o secundă şi recunosc că în acel moment am fost genial,din păcate însă în sens faustic, cert este că întreaga mea deşteptăciune s-a mobilizat şi i-am zis: – Ai văzut filmul „Propunere indecentă” ? – Nu. – Un miliardar, Robert Redford, îi propune unei frumoase, Demi Moore, să petreacă o noapte împreună contra sumei de un milion de dolari.

Cum credeţi că m-a privit, sfidător, revoltat, cu milă ? Nu, ochii ei perfect verzi s-au coborît într-ai mei cu toată liniştea posibilă, doar că aveam impresia că irişii se măreau sesizabil şi excesiv, devenind mari cît pupilele. Mă înghiţeau în magma verde. Cu buzele se petrecea de asemenea ceva, tremurau usor, ca două spinări de fluturi mari, roşii, aşezaţi la odihnă. Am continuat:

– Eu nu am un milion de dolari, după care am făcut o pauză suficient de mică încît să nu aibă timp pentru o formulare dispreţuitoare, chiar şi mai mică, pentru a nu îmi întoarce pur şi simplu spatele, dar suficient de mare totuşi cît să creez suspansul nesar. Iar ea a întrebat,pe un ton neutru, dar totuşi mai încurajator decît speram:

– Şi ?

– Nu voi spune şi, voi spune dar – am zis şi m-am considerat în aceeaşi clipă un patetic – nu am un milion de dolari, dar cred că sînt talentat, nespus de talentat, peste măsură de talentat, în consecinţă, voi scrie un roman genial, ţi-l voi trimite pe mail, iar dacă îţi va plăcea, îmi vei acorda douăzeci şi patru de ore din viaţa ta. Atenţie, tu decizi, ca un critic suprem, hotărăşti valoarea estetică şi mă răsplăteşti pentru ea.

Nu am formulat ca pe o întrebare, ci ca pe o certitudine, ca şi cum înţelegerea era făcută.

– Ţin pariul, a zis ea grăbit şi mi-a întins mîna. Reţine id-ul meu de mess, izvordemunte. Suces şi o seară

Nu mai ştiu cînd şi unde a dispărut, cert este că în clipa următoare am plonjat într-un vis din care nu m-am mai trezit pe deplin niciodată.