Am observat o pornire neaşteptată a unora dintre cititori spre echivalarea romanului meu abia început cu un fel de notiţă autobiografică. Păi, cîtă vreme nici măcar blogul nu este un jurnal intim, ci unul public, aşadar cu diferenţele de rigoare, cum Dumnezeu să fie romanul acesta o dare de seamă asupra evenimentelor din viaţa mea ? Haideţi la nenea, să vă spună el adevărul, vreţi ? Iată, ieri am schiţat capitolul al doilea, dacă era un jurnal, ce nevoie mai aveam de schiţe, niciuna. Of, dar dacă mint, dacă a fost chiar aşa cum scrie acolo ? Acolo şezum şi plîsem laolaltă de ne strînsem…Dacă, într-adevăr, o femeie superba, mai frumoasă, să zicem, ca Angelina Jolie, a fost de acord să îmi ofere 24 de ore din viaţa ei în cazul fericit că îmi iese bine romanul ? Dacă este vorba despre o femeie care vorbeşte limbi străine perfect, care i-a citit pe toţi ruşii, care are atîta de mult bun simţ încît să nu poată refuza unui scriitor nimic, nici chiar trupul ei miraculos, în numele ideii de literatură, de frumuseţe a cărţii ? Dacă există în zilele noastre o femeie mitologică ce pune mai presus de pudoare dorinţa de a contribui la zămislirea unei opere adevărate ? Păi, există, fraţilor de la Uniunea Scriitorilor, aşa ceva ? Nu există, deci romanul este ficţiune pură ! Dar dacă există, v-aţi ars, fiindcă nu aţi întîlnit-o voi. Oricum aş da-o, nu mă mai descurc cu unii cusurgii, care mă sună, ori mă abordează pe mess, ori imi trimit mailuri şi comentarii pe site cu privire la această problemă.

Să o luăm metodic şi să ne gîndim pe cîţi scriitori îi ajută dragile lor de neveste să îşi scrie opera. Nu să îi ajute făcîndu-le ceaiul, ori aducîndu-le apă caldă să îşi facă baie la picioare, ci fiind cu adevărat femei, reinventîndu-se permanent pentru a-i face pe ei să ardă în numele poeziei, al romanului…Vax albina, niciuna nu procedează astfel, scuzaţi-mă, confraţi, dar am dreptate. Dar iubitele voastre, dragi mîzgălitori de hîrtie, oare ele în ce fel vă stimulează creaţia, cum vă ţin ele pe voi treji, în permanentă vibraţie ? Nu cumva scrisul vostru e una şi viaţa voastră e alta, iar cînd vreţi să uniţi cele două planuri, aşa cum aţi închide o uşă, scîrţîie balamalele de se trezeşte tot blocul ? Aoleu, să nu îmi spuneţi că le citiţi din operele voastre nevestelor sau iubitelor, că atunci e caz de viol, denunţaţi-vă la poliţie, dragii mei, fiindcă e clar că niciuna nu vrea aşa ceva, poate să facă ele frumos ca să nu vă duceţi voi la vodcă. Uite, de pildă, eu am fost cu cineva, odinioară, care mai degrabă punea mîna pe aia decît pe ailaltă, vreau să zic că pe cărţile mele nu, că dar o carte nu fute, nu bagă benzină şi nu plăteşte facturile (mă rog, în cazul meu, anumite cărţi chiar ştiau să plătească facturi). Vă rog să mă scuzaţi că vorbesc aşa, dar zău că m-am enervat, pe voi, pe mine, pe ele. Reluînd ideea, poate am inventat sau poate am întîlnit eu pe una care face cît toate iubitele şi nevestele voastre la un loc, înmulţit cu o mie, şi care s-a gîndit că mă poate ajuta decisiv în scrierea unui roman. Singurul fapt că aş fi putut întîlni aşa ceva, ar trebui să vă pună pe gînduri. Nu să le bateţi, Doamne, nu mă lăsa ! dar măcar să vă uitaţi cumva la ale voastre muieri, cumva întrebător, cumva a morticică…

Se poate extrapola ceea ce am spus şi la editorialiştii din presa noastră locală, le cam doare undeva pe nevestele lor de articolele consorţilor, ba chiar ştiu un caz cam emetic, vreau să zic vomitiv, dar nu insist, îl las în ambiguitatea lui, doar sugerez că acolo e chestiune de trecere de la burghezie la nobilime, de la gazetărie la literatură, of şi aoleu…

Revin la problema mea, de fapt a voastră, cum că dacă va fi romanul „rupt din viaţă” sau nu, dacă e dare de seamă sau ficţiune. Iată, încerc cu voi o altă metodă, vă întreb ce credeţi dacă vă spun că am fost la Atena singur,doar n-ar fi prima oară cînd ajung solo la Parthenon…(Apropo, voi pune poze multe aici). Sau ce aţi zice dacă mă plîng că nu am cu cine petrece noaptea dintre ani, aia, cum îi spune…revelion parcă. O voi petrece scriind la cartea aia de îi intrigă pe unii. Dacă vă anunţ însă că o petrec cu Zîna Zorilor,cea mai frumoasă, mai bună şi mai deşteaptă, de nu o încap hiperbolele, mă credeţi, evident că nu, fiindcă vă ştiţi pe voi,ne ştim pe noi, nici singuri, nici nesinguri, nici frumoasă, nici urîtă, nici proastă, nici deşteaptă. Bine, mă, dar tonul ăsta al meu incisiv chiar nu vă spune nimic ?! Mură-n gură…

Sper că v-am ameţit de tot, aşa încît să nu mă mai întrebaţi niciodată dacă romanul acesta este „real”, că ma enervează întrebarea, e prostească. Da, e real,na ! E, pe dracu`…

Acum, în legătură cu Valea Grumezoaei, valea aia unde anunţam că mă duc după ce termin romanul, văd că au ieşit discuţii şi cu asta, ia citiţi ce spune un confrate la comentariile cititorilor ! Unde aţi mai auzit voi de valea asta, fîrtaţilor,nicăieri, e mitologie, e Valea Plîngerii, mă, acolo ziceam eu că mă duc, să bocesc că am terminat cartea şi cine ştie cîţi proşti nu îi voi înţelege sensurile. Eu am dat pe google şi nu am găsit nici o vale a Grumezoaei şi ar fi trebuit să fie de ar fi fost, doar Coasta Boacii e,asta ca să dau şi eu un exemplu, ştiţi vorba aia a lui Siorann ” A quoi bon avoir quitté Coasta Boacii?”. Aşa şi cu mine, a quoi bon să nu mă duc la Valea Grumezoaiei, dacă aşa vrea muşchii mei ?

Staţi pe-aci că bagă peşte, cum zicea cineva tare simpatic. Bă, nu e real, pe bune !