Cu permisiunea autorului, reluam articolul aparut sub semnatura lui Adrian Paunescu in Flacara lui Adrian Paunescu de vineri, 29 octombrie 2010.

Clipa de cumpana

Exista, probabil, pentru fiecare dintre noi o clipa de cumpana, in care, constient sau intuitiv, o ia intr-o directie a vietii, care ii modifica tot traseul viitor. Am vazut rude si prieteni alegindu-si calea. Nu in fiecare zi apar aceste raspintii. Eu insumi, cu puterea de a selecta, pe care o dobindisem la acea virsta, am reusit sa descopar, prin ceata tineretii, catre ce sa ma indrept. Sau, poate, asa imi spunea sa fac invizibilul supraveghetor al ratacirilor noastre prin destin. Au fost si momente grele. In august 1990, dupa prima mea intoarcere la Chisinau si la Copaceni, in Basarabia, m-am imbolnavit si parca nu mai aveam nicio putere asupra trupului meu. Ma gazduia familia Grigore Vieru. Eu asteptam sa ma intorc la Bucuresti, pentru a incerca sa ma refac. Grigore m-a internat in spital. Facusem fibrilatie si dubla pneumonie. Medicii romini, rusi si ucraineni din Spitalul Republican al Moldovei s-au ocupat inspirat si sirguincios de mine si, dupa nu putine zile, am plecat refacut la Bucuresti. Trecusem printr-o clipa de cumpana. Au trecut 20 de ani si in ornicul meu bate o noua clipa de cumpana . Pentru o perioada mai lunga sau mai scurta, trebuie sa ma despart de ai mei si sa incerc o reincarcare profunda a bateriilor organismului. De cind am acceptat aceasta solutie, in ochii mei s-au schimbat toate: si culorile, si miscarile lumii, si scara de valori. Au retrogradat vanitatile si s-au impus brusc, din nou, valorile etern umane. Mi-am dat seama, inca o data, ce mult conteaza sa nu fii singur pe pamint. Mi s-a aratat, intreaga, nimicnicia de a ma supune banului si puterii, desi, fara un minimum de bani si de putere, niciunul dintre noi nu si-ar putea procura alimente, medicamente, confortul elementar. Dar atit. Cursa nebuneasca om contra om mi-a aparut ca o maladie de origine straina. Una e competitia si alta – ura devenita lege a supravietuirii. Nici macar n-am puterea sa-mi imaginez pina la capat cum ar fi aceasta despartire de ai mei, daca s-ar transforma din temporara in definitiva. Si nici nu stiu ce simt in plus mi-ar trebui ca sa-mi dau seama, din vreme, de aceasta posibilitate care nu trebuie niciodata exclusa. Cind am raspuns invitatiei de a fi oaspete al Americii, pentru un an academic, parca ma duceam in alta forma de viata. Plonjam in necunoscut si dadeam si semne de voiosie turistica. Dar nu mai vedeam viitorul. Acum, nici macar nu e vorba de o calatorie. E obligatoriu pentru mine sa lipsesc un timp de acasa, pentru a spera ca ma intorc, intremat, acasa. Dupa ce acest nou episod de viata se va fi incheiat, nu voi ezita sa-l descriu. Acum, insa, imi interzic orice anecdotica. Pur si simplu, e ca si cind as pleca in sat, la niste prieteni, sa fac rost de niste jaratic, sa reaprind focurile din sobele casei mele, odata cu venirea iernii. Si, iarasi, cit de important e sa nu fii singur pe pamint. Cind existi si in constiinta altora, e ca si cind te-ai transforma, din unul, in mai multi. Astfel, chiar amenintarea cu disparitia, devine mai putin eficienta, daca e sa te elimine din constiinta tuturor. Nota redactieiAdrian Paunescu a fost ales membru de onoare al Academiei de Stiinte a Moldovei si a primit Ordinul Republicii Moldova, in cursul a doua ceremonii desfasurate la Chisinau la sfirsitul lunii august 2010. Fotografia care insoteste articolul il infatiseaza pe Adrian Paunescu primind insemnele Ordinului de la Presedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, ;pentru contributia remarcabila adusa la dezvoltarea literaturii romine, la promovarea valorilor nationale si a adevarului istoric si la consolidarea constiintei si solidaritatii nationale.Semnatura: