Istoria se repetă în mod pervers.

Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a spus mai târziu, oamenii ei: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Valter Roman, Leonte Răutu, Petre Borilă și mulți alții. Peste aproximativ 80 de ani, Berlinul și Parisul, stâlpii UE, își trimit la București, cu avionul, oamenii lor: Clotilde Armand, Dominic Fritz, Siegfried Mureșan, Hildegard Brandl și mulți alții.

Paradigma politică s-a schimbat cu 180 de grade, democrația a luat locul dictaturii, însă anumite aspecte sunt aproape identice. Sosirea agenților de influență sovietici a fost salutată cu slugărnicie de mulți români, iar alți români au colaborat politic cu ei. Acum, este o adevărată euforie în tabăra progresistă, mai ales, în a face din Dominic Fritz și Siegfried Mureșan salvatorii României. Președintele Nicușor Dan și liderul PNL Ilie Bolojan colaborează instituțional, orice s-ar spune, pentru a-l face premier pe omul lui Gunther Krichbaum și al lui Manfred Weber.

Atunci, se punea problema că Moscova trebuie să ne învețe ce este comunismul, acum, Berlinul și Parisul ne învață ce este democrația. În timp, am ajuns la concluzia că la mijloc erau interese economice rusești, dar mai trebuie să treacă ceva vreme până când se va vorbi în manualele de istorie despre interesele economice nemțești și franțuzești.

Similitudinea îmi dă sentimentul straniu că am călătorit în timp. Într-adevăr, îmi doream să pricep ce a fost în mintea celor care s-au entuziasmat sincer în momentul în care țara a intrat în siajul Moscovei. Cărțile și filmele nu m-au ajutat să înțeleg până la capăt cum au stat lucrurile, dar văd acum cine sunt și cum gândesc cei care aplaudă cu palmele înroșite noua linie franco-germană.

Există, veți spune, o uriașă diferență între dictatură și democrație. Vă rog totuși să observați că rolul pe care l-a jucat frica este acum preluat de  tehnicile de propagandă.

Cine vrea să găsească soluții reușește. Acum, situația este mult mai spectaculoasă, deoarece în locul închisorilor cu lacăte și gratii au apărut închisorile de pe rețelele de socializare.

Bulele au pereții la fel de groși ca celulele.

Culpabilizările vin mult mai târziu, dar vin întotdeauna. Nimeni nu a scăpat de judecata istoriei.

În fine, vreau să vă mărturisesc că simt compasiune atât față de cei care au suferit între pereții pușcăriei, cât și față de cei care se află acum între pereții bulelor sociale. La aceștia din urmă, suferința fizică este înlocuită de cea psihică, de nevroza care, alungată pe ușă, se întoarce pe fereastră.

Prizonierii din închisorile comuniste s-au sacrificat însă pentru libertate, în vreme ce prizonierii electronici de azi se sacrifică pentru iluzia libertății.

Libertatea adevărată a fost și va rămâne una singură: țară suverană, cetățean loial.

Restul e manipulare.

Gheorghe Smeoreanu