Menu

Despărţiri blânde

f_350_200_16777215_00_images_despartiri_blande_1.jpgCum se pleacă dintr-o relaţie ?

 

Îmi doresc, cândva, o despărţire blândă.

 

Nu am avut niciodată parte de o asemenea despărţire, cred că este o experienţă unică, ceva care te apropie de rai.

 

Imaginaţi-vă viaţa voastră marcată de despărţiri blânde. Fără reproşuri, fără regrete, fără daune materiale sau morale.

 

Aşa este că aţi fi fost alţi oameni ?

 

Despărţirile blânde fac parte dintr-o lume utopică, în care nu voi trăi niciodată.

 

Când cunoşti o femeie, primul gând ar trebui să fie la ce fel de despărţire trebuie să te aştepţi. Şi cu cât vei începe să o iubeşti mai mult, cu atât se va îndepărta de tine şansa despărţirii blânde.

 

Despărţirea blândă este un excelent exerciţiu pentru o despărţire finală blândă. Oamenii care s-au despărţit cumsecade de partenerii lor vor putea, în final, să se desparte cum se cade şi de viaţa lor.

 

De unde însă atâta cumsecădenie ?

 

A nu se înţelege că abia aştept să mă despart.

 

Nu aştept asta, măcar pentru faptul că relaţiei mele i-a trecut vremea despărţirii blânde, sans peur et sans reproche.

 

Posibil să fie aici un semn al dragostei.

 

Putem defini dragostea, dacă suntem realişti, ca fiind o situaţia din care se pleacă avec peur et avec reproche.

 

Apostolul Pavel a spus ca Dumnezeu a ales pe cele proaste ca să le rusineze pe cele inţelepte, pe cele neputincioase şi de neam slab şi nebăgate în seamă ca să le ruşineze pe cele tari.

 

Despărţirile blânde ruşinează iubirea noastră cea de toate zilele.

 

Şi cum nu ne place să fim ruşinaţi, ne despărţim întotdeauna fără blândeţe.

 

Bine ar fi totuşi să nu ne jucăm de-a despărţirea măcar pentru faptul că universul a transpirat miliarde de ani pentru a fi contemporani.

Blogu’ lu’ Smeo - Cele mai citite articole