Ședință extraordinară a CL Rm. Vâlcea, luni, 15 decembrie 2025. Proiectul ordinii de zi

DISPOZIŢIA NR. 4818 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă extraordinară

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

În temeiul prevederilor art.133, alin.(2), lit.a) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin.(3), lit.b) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

D I S P O Z I Ţ I E :

 Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă extraordinară Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 15.12.2025, ora 10.00, în Sala de ședințe a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, strada General Praporgescu nr.14.

(2) Ședința se va desfășura prin participarea fizică a membrilor Consiliului Local.

(3) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în Sala de ședințe a Primăriei municipiului, înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– tuturor membrilor Consiliului Local.

ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI 4818 DIN DATA DE 11.12.2025

PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI EXTRAORDINARE DIN DATA DE 15.12.2025:

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listelor de investiții pe anul 2025 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcției Administrării Domeniului Public pentru anul 2025 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Teatrul Municipal ”Ariel” pentru anul 2025 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcției de Asistență Socială pentru anul 2025 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.

 

 

 

           

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…
Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu, a participat, miercuri, 7 octombrie, la Călărași, la reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului…

„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…
„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești își așteaptă publicul, în perioada 9-11 octombrie, cu trei spectacole, între care cea mai nouă…

UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR
UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR

UPDATE 2, ora 20;38: ”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 48…

Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești
Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești

Trei autoturisme abandonate au fost ridicate de pe domeniul public din Pitești, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii locali…

Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital
Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate 11 persoane a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30, pe DJ…