Edilul Mircia Gutău a finalizat două lucrări complexe, ambele demarate la solicitările locuitorilor

 

 

 

 

 

Miercuri, 21 august, primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au inaugurat două investiţii complexe finalizate în zone limitrofe ale municipiului.

Prima dintre acestea constă în lucrări de stabilizare cu 280 de gabioane pe o lungime de 300 m pe intrarea Stăncioiului din Goranu, de-a lungul pârâului cu acelaşi nume, realizarea unui podeţ din beton, precum şi amenajarea a 100 m de drum în pantă abruptă – montare borduri, realizarea de rigolă carosată şi betonare – şi a 80 m de rigolă, toate având drept scop eliminarea problemelor cauzate de precipitaţiile abundente şi facilitarea accesului la proprietăţi.

Primarul Gutău a anunţat că în perioada următoare se are în vedere şi asfaltarea drumului astfel stabilizat, dar şi alte lucrări similare, menite să elimine problemele specifice acestei zone deluroase din Vestul municipiului.

Cea de-a doua lucrare inaugurată a fost aceea de realizare a unui canal colector din beton şi de podeţe de acces la proprietăţile de pe strada Dumitru Zăgănescu din Copăcelu, investiţie demarată, ca şi precedenta, la solicitările locuitorilor care se confruntau, de zeci de ani, cu probleme serioase la fiecare ploaie.

Primarul Mircia Gutău s-a arătat mulţumit de calitatea lucrărilor şi a declarat că se află în fază avansată realizarea de canalizare pe străzile adiacente – Tică Ştefănescu şi Andrei Mureşanu – în demersul constant al Municipalităţii de a oferi condiţii civilizate tuturor râmnicenilor, indiferent de zonele în care locuiesc.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…