Deputatul Daniela Oteşanu: Vlad Voiculescu, tupeu greu de egalat. Demisia!

 

 

 

 

 

 

Momente jenante astăzi, în prea puținele declarații date presei de către ministrul sănătății(ÎNCĂ).

Nu cred că s-a mai întâmplat până acum ca un ministru în funcție să mintă cu atâta nerușinare în fața jurnaliștilor și a întregii țări.

Am văzut cu toții cum ministrul Sănătății „nu știe” nimic despre ordinul de ministru care presupune înmormântarea victimelor virusului COVID-19 în condiții inumane, mai mult susținea, cu un tupeu greu de egalat, că nici măcar nu există un astfel de articol într-un ordin de ministru.

A fost pus în fața realității, iar Vlăduț a refuzat să-și ceară scuze în fața familiilor afectate, ba mai mult, a întors spatele atât presei cât și fețelor bisericești cu care ieșise la declarații și s-a ascunde în spatele ușilor ministerului.

După ce a sesizat reacțiile dure apărute în urma declarațiilor, catadicsește să-și ceară scuze pe facebook.

În aceste condiții fără precedent, lui Vlad Voiculescu nu-i mai rămâne decât o singură soluție – DEMISIA!!!

Nu mai este cazul să ne spună ce nu poate face, pentru că treaba unui ministru este să poată.

Daniela OTEȘANU-Deputat PSD Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…