Cursuri GRATUITE în domeniul IT, la Rm. Vâlcea. Nu rata ziua de înscriere!

 

 

 

 

 

 

Dacă ești interesat/ă de o carieră în domeniul IT, dar nu știi de unde să începi, Inițiativa Vâlcea Inovează te așteaptă sâmbătă, 2 iulie, de la ora 10, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene Râmnicu Vâlcea.

La evenimentul de înscriere vor fi prezenți atât formatorii, cât și absolvenți ai primei promoții de cursanți. Aceștia îți vor răspunde la orice întrebări ai avea, pentru ca tu să iei cea mai potrivită decizie pentru tine.

Dat fiind că înscrierile au loc exclusiv în cadrul acestui eveniment, poți trimite pe altcineva să te înscrie, în cazul în care nu poți să ajungi.

Dacă sună interesant ce ai citit până aici și te-ai decis să participi la evenimentul de înscriere, te anunțăm de pe acum că pe 16 iulie vei avea proba de selecție. Te așteptăm!

Project IVI este o asociație fondată din dorința de a oferi tinerilor șansa la un viitor mai bun în orașul lor, prin oferirea de cursuri gratuite în domeniul IT.

Credem în educația informală ca modalitate de a crește bunăstarea oamenilor (și implicit a județului), de aceea atât conținutul cursurilor, cât și modul de predare sunt în acord cu cerințele pieței muncii, dar și cu ultimele inovații din domeniu.

Pentru mai multe detalii și confirmări, vă așteptăm atât pe pagina de Facebook Project IVI (http://fb.com/valcea.inoveaza) cât și pe adresa de e-mail hello@projectivi.ro.

 

Project Inițiativa Vâlcea Inovează

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…