Constantin Rădulescu: Vom rezolva problema colectării și depozitării deșeurilor în județul Vâlcea

 

 

 

 

 

Astăzi, ca în multe alte zile, am mers în teritoriu, pentru a verifica șantierele, dar și pentru a fi alături, acolo unde se solicită, de comunitatea locală și de primari.

L-am felicitat pe domnul primar Gheorghe Drăghici pentru drumul comunal 112, pe care îl reabilitează cu fonduri obținute prin PNDL-2.

Mi-am dorit și eu asfaltarea acestui drum, deoarece duce către CMID Roești, un obiectiv extrem de important pentru tot ceea ce înseamnă Sistemul de Management Integrat al deșeurilor din județul Vâlcea, un proiect pentru realizarea căruia CJ Vâlcea a atras fonduri europene.

Modernizarea drumului este de o complexitate mărită, la fel ca și proiectul nostru, pentru că aici nu va fi o „groapă de gunoi”, ci se va construi un Complex de Management Integrat, un depozit ecologic, cu stație de sortare și stație de tratare mecano-biologică a deșeurilor.

O coincidență fericită face ca, tot astăzi, să aibă loc deschiderea ofertelor în cadrul procedurii achiziției publice pentru atribuirea lucrărilor de proiectare și execuție a acestei investiții complexe.

După parcurgerea procedurilor legale de licitație, vom da ordinul de începere a lucrărilor și astfel, după o perioadă de peste 30 de ani, vom rezolva problema colectării și depozitării deșeurilor în județul Vâlcea.

Constantin Rădulescu-Președinte Consiliul Județean Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…
Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…

Filarmonica Pitești organizează miercuri, 12 august, de la ora 17.00, la Centrul Multifuncțional, în sala „Marin Ioniță”, o nouă ediție…

Poezie, literatură, istorie și muzică, într-o nouă săptămână de evenimente la Centrul Cultural Pitești
Poezie, literatură, istorie și muzică, într-o nouă săptămână de evenimente la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 10-14 august, o nouă serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală. Programul aduce…

Încep înscrierile la IconArt 2026
Încep înscrierile la IconArt 2026

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, organizează, în perioada 1-3 septembrie 2026, Atelierul de creație „IconArT – Artă tradițională…

Români fără rușine
Români fără rușine

Nenorocirea acestei țări se numește USR, partid la care au aderat cei mai închipuiți români, cei mai fără de rușine.…

Noapte de coșmar într-un bloc din Alunu: un bărbat a murit, iar soția lui a…
Noapte de coșmar într-un bloc din Alunu: un bărbat a murit, iar soția lui a…

O noapte care i-a scos din case pe locatarii unui bloc din Alunu. Puțin după ora 3:00, pompierii au fost…