Bilanţ sumar al activităţii primarului interimar Gigi Matei pe 2015

Luni dimineaţa, într-o şedinţă operativă prilejuită de apropiatul final al anului, primarul interimar Gigi Matei a făcut un bilanţ sumar al activităţii pe 2015, reliefînd atât aspectele pozitive – anul în care au fost demarate cele mai multe investiţii de amploare din întreaga perioadă post-decembristă, ritmul bun de lucru la cele două şantiere din zona centrală etc., cât şi lipsurile înregistrate – întârzieri la derularea unora din proiectele cu finanţare europeană.

 

Alte subiecte au vizat stadiul pregătirilor pentru sezonul rece în perspectiva unor căderi de zăpadă – întreţinerea utilajelor de intervenţie şi curăţarea rigolelor pe arterele mari de circulaţie – sau întreţinerea prin balastare a unor străzi în consecinţa opririi activităţii la Staţia de Asfalt; totodată a fost prezentat oficial şi noul director al Direcţiei Administrarea Domeniului Public, ing. Traian Comşa, un specialist venit în administraţia municipală de la Drumurile Naţionale.

 

În cadrul şedinţei s-a mai solicitat reprezentanţilor CET Govora SA să finalizeze în cursul zilei de luni, 14 decembrie, prin aşternere de asfalt, intervenţia la avaria de pe strada Carol I, din apropierea Bibliotecii Judeţene.

 

În acelaşi timp s-a reiterat dorinţa municipalităţii, transmisă prin intermediul inspectorilor zonali, ca agenţii economici din municipiu, dar în special lanţurile de magazine şi supermarketurile, să-şi decoreze spaţiile comerciale în spiritul sărbătorilor de iarnă, contribuind, în acest fel, la realizarea unui aspect cât mai festiv al întregului municipiu.

 


Daniel Ionescu-Purtător de cuvânt-Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…