În mod sigur am avut noroc trăind acum și nu în epoci trecute. Accept că soarta mi-a făcut o imensă și nemeritată favoare.

A fost o șansă să trăiesc Crăciunul al 14-lea din secolul 21.

Iubesc aproape tot ce se întâmplă acum, iubesc până și invitațiile la cafea de pe Facebook, toate mâțele și toți cățeii postați în rețea.

Iubesc hulita mondializare.

Iubesc deruta din arta romanului și depresia din cea a muzicii simfonice, iubesc paralizia artiștilor plastici și iluzia poeților că totul rămâne să fie spus.

Neputințele artei de azi vor fi recompensate de mari schimbări și izbânzi spre finalul de veac.

Iubesc cu pasiune acest început de secol 21, cu progresul său în civilizație dar și cu neliniștile sale, cu politicile sale corecte dar și cu manipulările lui înfiorătoare, cu șansele și restricțiile lui.

Îl iubesc mai ales fiindcă nu este un secol modern, modernul nu mai este luat în serios, nu ne mai obsedează. Este un secol postmodern. 

Cred că 21 va fi considerat secolul cheie ai viitorului, veacul în care omenirea a început un nou drum.

Unde va duce drumul ?

În plan material, va declanșa începutul expansiunii omului în univers și apropierea, niciodată încheiată, de nemurire.

În plan spiritual, va duce la asumarea ca o certitudine, ca o constantă epistemică, nu ca o credință, a faptului că există Dumnezeu. 

Atunci, va începe a doua Renaștere și, ridicând-o spre contemporaneitate pe cea veche, vom avea un secol 22 post-renascentist.

Apoi, ce va fi nu mai știm și nici nu ne mai batem capul cu asta.

Fiți fericiți că trăiți în secolul 21, este incomparabil cu tot ce a fost până acum.