Cristian Cocea are o subţirime a firii de-a dreptul boierească şi un spirit atât de natural de parcă ar coborî din cine ştie ce familie de cărturari. Din păcate, provincia e gata să îl mănânce, l-a înghiţit deja de trei sferturi, aşa cum a făcut-o cu mulţi dintre noi, încât Cocea nu îmi mai sugerează a fi decât un Pleşu de Rm. Vâlcea sau de Piteşti.

Drept este că nu numai locul vieţuirii l-a adus în această stare, ci şi un oblomovianism patentat, dacă nu cumva o sfântă lene balcanică.

Oricum ar sta lucrurile, provincia noastră are în Cristian Cocea pe unul care simte valorile, înţelege corect sensul culturii, pe unul care încă se mai poate salva cu condiţia să-şi găsească motivaţia. Desigur că acum e târziu pentru universalitate, dar o localizare corectă a temelor ar putea face din Cristi un eseist remarcabil.

În pofida unor neînţelegeri, eu unul îl respect pe Cristian Cocea şi îl socotesc esenţial pentru ceea ce este sau ar trebui să fie elita locală.