O MAIMUTA IN TRIBUNA OFICIALA –

Mai bine cu un destept la paguba decit cu un prost la cistig. Echipa istorica a lui Dobrin a intrat pe mina unuia care tinea in computer evidenta spagilor date catre arbitri. O mai mare dovada de inteligenta nici ca se poate. Prostia merge mina in mina cu ticalosia. Sunt convins ca daca procurorii vor adinci ancheta, vor descoperi ca s-a dat spaga inclusiv pentru retrogradarea echipei Dacia Mioveni, ceea ce ar face ca oamenii sa il alunge cu pietre pe Cornel Penescu. Fiindca Dacia Mioveni apartine unor oameni modesti, cu suflet mare, care nu au avut bani de spagi. Se stie cum , din prima etapa, fiul arestatului, fluiericiul Augustus Constantin, a mincat Daciei victoria. Procurorii DNA au descoperit, in biroul lui Cornel Penescu, un suport de memorie, inscriptionat „spaga CG”, care arata ca patronul FC Arges i-a dat mita lui Gheorghe Constantin inca din 2007, potrivit incheierii Tribunalului Arges prin care cei doi au fost arestati. „Prin ordonanta nr. 97/P/2008 emisa tot la data de 13.04.2008, orele 22, Serviciul Teritorial Pitesti din cadrul DNA a dispus extinderea cercetarilor penale desfasurate in cauza impotriva numitilor P G C (Penescu Gheorghe Cornel n.r.) si C G (Constantin Gheorghe n.r.) si pentru fapta din luna septembrie 2007, cind, se retine, dintr-un suport de memorie, descoperit cu ocazia perchezitiei domiciliare efectuate la sediul SC P SA (SC PIC SA n.r.), in biroul lui P G C, inscriptionat „spaga CG”, PG i-a remis inculpatului CG o mare suma de bani in banconte de 50 lei RON, introduse intr-un plic alb”, arata Tribunalul Arges remarca situl e-pitesti.Sa tii contabilitatea stricta a spagilor, iata o dovada ca stapinul lui F.C. ARGES (FOSTUL STAPAN) nu se poate lauda cu prea multa inteligenta. De fapt, comportamentul sau maimutesc din tribuna oficiala demonstra acest lucru.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…