Primăria Pitești cere ajutorul asociațiilor de proprietari: vegetația crescută după ploi pune presiune pe echipele Salpitflor

După săptămâni cu ploi și variații mari de temperatură, vegetația din Pitești a crescut accelerat, iar echipele Salpitflor intervin zilnic pentru întreținerea spațiilor verzi din oraș. Reprezentanții municipalității spun însă că, în această perioadă, volumul lucrărilor depășește capacitatea personalului aflat pe teren.

În aceste condiții, Primăria Pitești face apel către asociațiile de proprietari să se implice în întreținerea minimă a spațiilor verzi din jurul blocurilor. Este vorba despre lucrări simple, precum cositul ierbii, tunderea gardului viu sau păstrarea curățeniei în jurul imobilelor.

Municipalitatea atrage atenția că vegetația lăsată neîngrijită favorizează apariția insectelor dăunătoare, în special țânțari și căpușe, motiv pentru care intervențiile rapide sunt importante în această perioadă.

Reprezentanții Primăriei precizează că resturile vegetale rezultate în urma lucrărilor vor fi ridicate de Salpitflor, la solicitarea asociațiilor de proprietari, prin apel la numărul de telefon 0248 217 050.

Autoritățile locale reamintesc și prevederile HCL nr. 283/2021, art.10, litera e, potrivit cărora cetățenii și administratorii de imobile au obligația de a întreține curățenia și spațiile verzi din jurul proprietăților pe care le dețin sau administrează: ,,Deţinătorii, administratorii sau chiriaşii de imobile sau apartamente, toți cetăţenii, au obligația să efectueze şi să întreţină curăţenia spaţiilor verzi din jurul imobilelor pe care le deţin în proprietate sau pe care le administrează, să îngrijească pomii, florile, peluzele şi alte plantaţii şi să le reamenajeze pe cele degradate”.

„Pentru un Pitești curat este nevoie de muncă în echipă”, transmit reprezentanții municipalității.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeșul își sărbătorește oamenii. Personalități care au dus numele județului în țară și în lume
Argeșul își sărbătorește oamenii. Personalități care au dus numele județului în țară și în lume

Astăzi, la Muzeul Golești, Sărbătoarea Argeșului și Muscelului a fost, mai mult decât o mare sărbătoare a județului, o sărbătoare…

Observații astronomice la Mioveni! Specialiștii Muzeului Județean Argeș vă invită să descoperiți stele, planete și…
Observații astronomice la Mioveni! Specialiștii Muzeului Județean Argeș vă invită să descoperiți stele, planete și…

Miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00, Centrul Civic al orașului Mioveni va găzdui o sesiune de observații astronomice, organizată…

De la inteligența artificială la poveștile copilăriei: o săptămână cu evenimente diverse, la Centrul Cultural…
De la inteligența artificială la poveștile copilăriei: o săptămână cu evenimente diverse, la Centrul Cultural…

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, o nouă serie de evenimente culturale, educative și de…

Cea mai bună zacuscă se face, în octombrie, la Mioveni
Cea mai bună zacuscă se face, în octombrie, la Mioveni

Toamna aduce la Mioveni gusturile și aromele preparatelor făcute după rețete păstrate cu grijă de-a lungul anilor.   Joi, 1…

Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare
Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță că, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, între orele 9:00 – 15:00, circulația…