Astăzi, la Muzeul Golești, Sărbătoarea Argeșului și Muscelului a fost, mai mult decât o mare sărbătoare a județului, o sărbătoare a oamenilor care dau valoare acestui loc. Mii de argeșeni au fost alături de sute de personalități ale județului, într-o zi în care recunoștința, emoția și mândria de a fi argeșean s-au întâlnit într-un singur loc.
Unii sunt cunoscuți pe scenele lumii, alții în universități și centre de cercetare, în spitale, în sport, în cultură, în economie sau în viața comunității. Drumurile lor sunt diferite, dar au un punct comun: au pornit din Argeș și, oriunde au ajuns, au purtat cu ei numele locului de acasă.
Ceremonia de decernare a titlurilor de „Cetățean de Onoare al Județului Argeș”, acordate de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, de vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și de directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, a adus în fața comunității oameni care, fiecare în domeniul său, au dus numele Argeșului dincolo de granițele județului și, în unele cazuri, dincolo de granițele României.
Pentru unii, Argeșul este locul în care trăiesc. Pentru alții, este locul copilăriei, al primelor vise și al începuturilor. Au plecat spre marile universități, marile scene, marile instituții, stadioane sau centre de cercetare ale lumii, dar au păstrat ceva esențial: acasă înseamnă Argeș.
Anul acesta, zece personalități au primit titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Argeș”:
Poet și scriitor cunoscut publicului internațional sub numele de Miguel Gane, este unul dintre autorii români cu o puternică prezență în spațiul hispanic. Legătura cu Lereștiul și cu Argeșul a rămas parte din identitatea sa.
Istoric, cercetător și director al Muzeului Național Peleș, născut la Pitești, și-a dedicat o parte importantă a activității patrimoniului și istoriei României, readucând în atenție și repere importante ale Argeșului.
De la Pitești și Colegiul Național „I.C. Brătianu” până la Princeton, Harvard și Universitatea Illinois Urbana-Champaign, parcursul său este unul al excelenței în știință. Este un argeșean care cercetează fenomene cu impact asupra întregii planete.
Cel mai tînăr Cetățean de Onoare al Argeșului, Emanuel Mazăre este un nume al noii generații de matematicieni, cu rezultate remarcabile la competiții naționale și internaționale.
A construit, timp de trei decenii, un brand pornit din Argeș și ajuns cunoscut la nivel national – RADIC STAR. Povestea sa înseamnă muncă, investiții, locuri de muncă și puterea de a reconstrui după momente dificile.
Legendarul „Radu II”, unul dintre marii atacanți ai fotbalului românesc, a scris o pagină de neuitat pentru fotbalul argeșean, evoluând doisprezece ani pentru FC Argeș. A debutat în prima divizie în tricoul alb-violet, a devenit campion al României și a ocupat un loc de seamă într-o perioadă de referință pentru clubul piteștean. Ulterior, parcursul său de excepție l-a dus spre performanțe majore, cucerind un nou titlu de campion al României și cel de campion european cu Steaua — o carieră impresionantă care a rămas adânc în memoria iubitorilor fotbalului.
Andrei Tiberiu Maria, cunoscut de o țară întreagă drept Smiley, a transformat talentul și pasiunea pentru muzică într-o carieră de succes, dar și într-un rol de creator și mentor pentru alți artiști. Piteștiul a rămas parte din povestea lui.
Un destin militar început la Pitești și continuat prin funcții importante în structurile NATO și ale României. A fost primul comandant al Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est.
A transformat implicarea în proiecte concrete pentru copii, familii și comunități, de la telemedicină până la modernizarea unor secții de pediatrie din Pitești și Curtea de Argeș.
Născut și format la Pitești, a devenit medic, profesor universitar, cercetător și manager al Spitalului Universitar de Urgență București. Un alt argeșean care a dus prestigiul locului natal în medicina românească.
Poate că aceasta este, până la urmă, una dintre cele mai frumoase definiții ale Argeșului: un loc care își recunoaște oamenii și care are motive să fie mândru de ei.
În zilele următoare, vom reveni cu poveștile fiecăruia dintre cei care au primit această recunoaștere. Pentru că, dincolo de diplome, medalii și titluri, în spatele fiecărui nume se află un drum, o familie, o copilărie, un vis și multă muncă. Iar unele povești merită spuse cu voce tare.
Consiliul Județean Argeș

























Lasă un răspuns