De la 15 februarie, amenzi usturătoare dacă nu îți asiguri copilul în mașină

Începând cu data de 15 februarie intră în vigoare HG 11/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Conform noilor reglementări, copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi pasageri în autovehicule doar dacă sunt instalați într-un scaun pentru copii.

Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă  peste zona gâtului sau feţei, ori dacă sunt fixaţi în scaun pentru copii.

Dispozitivul de fixare în scaun pentru copii trebuie să fie omologat şi adecvat pentru caracteristicile fizice  ale copiilor.

Hotărârea guvernului mai prevede: copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, iar copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

Nerespectarea acestor reguli va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare şi 4-5 puncte-amendă, adică între 390 şi 487,5 lei.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?
Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?

Ați auzit, probabil de Sindromul Florența sau sindromul Stendhal. În cartea sa din 1817, „Napoli și Florența: O călătorie de…

Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…
Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…

Ieri dimineață, un șofer din Pitești a reușit „performanța” de a fi prins băut la volan de două ori în…

Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie
Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie

Stadionul din Topoloveni a devenit, astăzi, 7 iunie, inima fotbalului juvenil din județ, găzduind un eveniment de o amploare emoționantă:…

Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital
Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital

Î noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23:00, un apel la 112 care anunța un accident cu ATV…

Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…
Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…

O sesizare făcută aproape de miezul nopții, pe 5 iunie, a pus în mișcare rapid polițiștii din cadrul Secției 4…