Primul viol politic în grup din istoria României

Dând dovadă de o virilitate ieșită din comun, deputații au votat-o pentru pușcărie pe Elena Udrea de câte trei ori fiecare.

N-a fost vorba despre vinovăție sau nevinovăție.

Imaginea blondei încătușate era o fantezie a multora dintre aleșii noștri pe care și-o vor vedea acum îndeplinită.

Raportul pe justiție al CE nu va putea nega faptul că avem un parlament potent.

Sunt sigur că altfel ar fi stat lucrurile dacă DNA ar fi cerut de trei ori arestarea vreunei matracuci. 

Legislativul nostru sexist nu ar fi votat cu atâta poftă nici măcar arestarea Monicăi Macovei.

Marii bărbați aleși au juisat mai ales în clipele când, știind că nu scapă din ghiarele lor, Elena Udrea a înălțat spre cer o rugă ce li s-a părut a fi foarte excitantă:

„La început au venit şi i-au luat pe socialişti.

Nu am reacţionat, pentru că nu eram socialist.

Apoi au venit şi i-au luat pe sindicalişti. 

Nu am reacţionat, pentru că nu eram sindicalist.

Apoi au venit şi i-au luat pe evrei.

Nu am reacţionat pentru că nu eram evreu

Apoi au venit şi m-au luat pe mine.

Şi nu mai rămăsese nimeni care să reacţioneze”.

N-au înțeles nimic din aceste cuvinte.

Așa s-a scris cronica primului viol politic în grup din istoria României.

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…
Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…

Proiecte aproape de final, verificări înainte de recepție! ​Astăzi, am fost la Frâncești, unde construirea Centrului de Colectare prin Aport…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea, prezent la slujba oficiată la Mănăstirea Dintr-un Lemn
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea, prezent la slujba oficiată la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Zi de praznic la Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn este unul dintre cele mai frumoase lăcașuri sfinte din județul…

Cadastrarea gratuită avansează în Ocnele Mari
Cadastrarea gratuită avansează în Ocnele Mari

Vă aducem la cunoștință faptul că primul proiect privind cadastrarea gratuită a fost finalizat. Cărțile funciare aferente imobilelor situate pe…

Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș
Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș

Excelența Sa Alexander Valentin Rodriguez Salazar, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cuba în România, a efectuat o vizită oficială…

Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești
Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, str. Oituz, în ziua de joi, 25…