Bogdan Pistol este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea.
Are 35 de ani, nu a fost amestecat în nicio afacere necurată, nu are nicio pată morală, a adus în Consiliul Judeţean un aer de tinereţe, competenţă şi corectitudine, drept pentru care se bucură de respectul primarilor din Vâlcea.
Acest om curat este membru al Marelui PNL, partid care formează, împreună cu independenţii, majoritatea în forul democratic al judeţului.
După decesul lui Ion Cîlea, PNL îl poate propulsa pe Bogdan Pistol în funcţia de preşedinte interimar al Consiliului Judeţean. Amărâtul judeţ Vâlcea ar avea un preşedinte energic, departe de orice suspiciune de corupţie, un om care nu ar semăna deloc cu baronii locali din alte judeţe.
Vâlcea ar avea o speranţă.
La această promovare se opune politrucul de modă veche Cristian Buican, co-preşedinte al PNL Vâlcea.
Motivul ?
Se teme că peste o vreme Bogdan Pistol îi va lua locul.
Se teme de schimbare.
În şedinţa de joi seara a Biroului Politic Judeţean al PNL, politrucul versat în jocuri de culise şi uns cu toate alifiile pe nume Cristian Buican a afirmat că mai bine îl distruge acum pe Bogdan Pistol, decât să piardă el, mai târziu, funcţia de preşedinte de partid.
În consecinţă, politrucul va merge la Bucureşti şi va propune excluderea lui Bogdan Pistol din PNL.
Aşa se face politică la Vâlcea în Noul PNL.
Degeaba a câştigat Iohannis preşedinţia, politrucii locali îşi văd de interesele lor meschine.
Practic, judeţul Vâlcea are din nou un dictator, după 25 de ani, când tăia şi spânzura prim-secretarul Venerica Pătru.
Vâlcenii au ieşit la vot pentru Klaus Iohannis, înţelegând că vor scăpa de baroni, de politruci, de dictatori, centrali şi locali.
La o lună de la acest miracol, în Vâlcea se petrece o dramă politică. Politrucul vrea să distrugă un tânăr de frică să nu-şi piardă el şi acoliţii săi privilegiile.
Schimbarea este blocată la Vâlcea de politrucul Buican. Tinereţea este distrusă la Vâlcea de politrucul Buican. Cinstea şi onoarea sunt călcate în picioare de politrucul dictator Buican.
Se alege praful de voturile vâlcenilor pentru Iohannis.
Vor fi tinerii din Vâlcea în stare să-l susţină pe unul de-al lor, să sprijine un om fără stăpân, liber, cinstit şi corect, tânăr şi energic ?
Fără tinerii din judeţ şi fără opinia publică, Vâlcea se va întoarce în anii dictaturii.
Politrucul Buican trebuie oprit !
Tânărul Bogdan Pistol (în fotografie) trebuie sprijinit !
Daţi share, doar aşa îl putem învinge pe politruc.

























Lasă un răspuns