Intervenţii aplicate pentru funcţionarea neîntreruptă a CET GOVORA

În şedinţa din 10 decembrie a.c. Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care a aprobat scoaterea de la Administraţia Naţională a Rezervelor Statului, sub formă de împrumut, a unei cantităţi de 120.000 tone cărbune pentru funcţionarea grupurilor energetice din cadrul CET Govora.

Această decizie este urmarea intervenţiilor Consiliului Judeţean Vâlcea atât la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la Secretariatul General al Guvernului, cât şi la Cabinetul  prim-ministrului Victor Ponta, în vederea constituirii, la CET Govora, a unui stoc propriu de lignit care să asigure trecerea în condiţii de siguranţă a vârfului de iarnă.

În memoriul semnat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Persu, s-a precizat că, din cauza timpului nefavorabil, livrările zilnice de cărbune de la Exploatarea Minieră Berbeşti nu depăşesc 6.800 tone, ceea ce reprezintă necesarul de consum pe o zi.

În această situaţie există riscul major ca CET Govora să-şi întrerupă activitatea după data de 20 decembrie când minerii vor intra în concediu colectiv pentru o perioadă de 16 zile, fapt care ar periclita asigurarea atât a agentului termic pentru OLTCHIM, Uzinele Sodice Govora şi celelalte unităţi economice de pe Platforma industrială, cât mai ales a căldurii şi apei calde pentru aproape 29.000 apartamente şi 576 de agenţi economici din Rm.Vâlcea racordaţi la sistemul de termoficare.

Înţelegând situaţia extrem de delicată care se poate agrava dacă nu se dă curs solicitării Consiliului Judeţean Vâlcea, Guvernul a emis Ordonanţă de Urgenţă care va deveni operaţională imediat după publicarea ei în Monitorul Oficial şi după perfectarea contractului de împrumut cu Administraţia Naţională a rezervelor Statului şi Probleme Speciale.

 

Compartimentul de relaţii cu mass media

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

„Revista Argeș” împlinește 60 de ani: aniversare și premii literare la Casa Cărții
„Revista Argeș” împlinește 60 de ani: aniversare și premii literare la Casa Cărții

Un dublu moment cu încărcătură culturală va fi marcat la Pitești la mijlocul acestei luni: aniversarea a șase decenii de…

„Folk în Parc”: un nou spectacol își începe povestea la Pitești
„Folk în Parc”: un nou spectacol își începe povestea la Pitești

Iubitorii muzicii folk au un nou motiv de bucurie în această vară. Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul…

Bărbat din Olt, reținut și arestat preventiv în Argeș după ce și-a amenințat fiul
Bărbat din Olt, reținut și arestat preventiv în Argeș după ce și-a amenințat fiul

Astăzi, cazul unui bărbat din județul Olt a ajuns în fața instanței după o intervenție a polițiștilor din Argeș, declanșată…

Topoloveniul reciclează: campanie de colectare a deșeurilor electrice pe 24 iunie. Participanții intră automat într-o…
Topoloveniul reciclează: campanie de colectare a deșeurilor electrice pe 24 iunie. Participanții intră automat într-o…

Locuitorii din Topoloveni au ocazia să scape responsabil de aparatele electrice și electronice pe care nu le mai folosesc. Primăria…

Mioveni: tratamente împotriva insectelor și rozătoarelor în perioada 17-18 iunie
Mioveni: tratamente împotriva insectelor și rozătoarelor în perioada 17-18 iunie

Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, în perioada 17 – 18 iunie 2026, vor fi efectuate lucrări de dezinsecție și…