Deputat Cristian Buican.: Ion Cîlea minte cu neruşinare!

Drept la replică

În urma materialului transmis presei vâlcene de către domnul dr. ing. Ion Cîlea cu referire la repartizarea fondurilor pentru drumurile judeţene şi comunale, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, face următoarele precizări necesare restabilirii adevărului şi pentru corecta informare a cetăţenilor:

1.      Deputatul Cristian Buican a încercat să evite o dispută cu domnul Ion Cîlea din cauza stării de sănătate a preşedintelui PSD, însă constatăm că şi în aceste condiţii domnul Ion Cîlea dezinformează opinia publică şi pe colegii săi primari. Indiferent de numerele de înregistrare false pe care le flutură în comunicările sale de presă, până în prezent, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, nu a primit nicio adresă, rugăminte, memoriu din partea domnului Ion Cîlea, nici la sediul PNL şi nici la cabinetul său parlamentar şi nici nu are cunoştinţă ca vreun coleg liberal să fi primit o astfel de solicitare la dialog. Pe cale de consecinţă, preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican se vede nevoit să îl catalogheze pe domnul Ion Cîlea ca „cel mai mare mincinos” din judeţul Vâlcea.

2.      Expresii precum „majoritate artificială” sau „orgoliilor nestăpânite ale opoziţiei”, pe care domnul doctor inginer le foloseşte în dezinformarea pe care a transmis-o presei vâlcene ne arată faptul că în PSD Vâlcea ideea de a exista o altă majoritate politică în cadrul Consiliului Judeţean din care PSD să nu facă parte nu este de acceptat. Mai mult decât atât, „DA, DOMNULE CÎLEA, SUNTEM ÎNGRIJORAŢI (nu panicaţi) DE POSIBILITATEA PIERDERII ACESTOR FONDURI”, de aceea am organizat acel miting de protest perfect legitim şi de aceea am depus o nouă hotărâre de alocare a acestor fonduri. 

3.      Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, îi reaminteşte domnului doctor inginer Ion Cîlea faptul că în ultimii 6 ani de zile, de când se află la conducerea Consiliului Judeţean, a repartizat toate fondurile publice strict pe criterii politice, fără niciun fel de consultare şi fără a ţine cont de necesităţi, unul dintre cele mai sugestive momente de acest fel fiind anul 2010, când un număr de 26 de primării (toate conduse de edili liberali) nu au primit niciun leu pentru drumuri! Aceasta este dovada incontestabilă a ipocriziei domnului Ion Cîlea.

 

4.      Preşedintele liberalilor vâlceni, Cristian Buican, îi solicită domnului Ion Cîlea să respecte adevărul şi Legea şi să îşi facă datoria corect, împreună cu aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean, astfel încât să nu existe pericolul de pierdere a fondurilor, reamintindu-i că vineri, 21.11.2014, consilierii PNL au depus un nou proiect de hotărâre de repartiţie a acestora. 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș
Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș

Excelența Sa Alexander Valentin Rodriguez Salazar, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cuba în România, a efectuat o vizită oficială…

Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești
Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, str. Oituz, în ziua de joi, 25…

Pe medie, în ultimii ani, PSD a fost partidul mai serios
Pe medie, în ultimii ani, PSD a fost partidul mai serios

Desigur, percepțiile diferă în funcție de o mie de motive, dar pe medie, în ultimii ani, PSD mi s-a părut…

Primăria Râmnicu Vâlcea: DADP continuă lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din zonele limitrofe-Cartierul Căzănești,…
Primăria Râmnicu Vâlcea: DADP continuă lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din zonele limitrofe-Cartierul Căzănești,…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești!  Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcția Administrării Domeniului Public (DADP), continuă lucrările de…

Nurvil: Audi Q3 Spotback S tronic quatro S line cu 59% REDUCERE! Preț OFERTĂ: 38.100…
Nurvil: Audi Q3 Spotback S tronic quatro S line cu 59% REDUCERE! Preț OFERTĂ: 38.100…

𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗤𝟯 𝗦𝗽𝗼𝗿𝘁𝗯𝗮𝗰𝗸 𝗦 𝘁𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰 𝗾𝘂𝗮𝘁𝘁𝗿𝗼 𝗦 𝗹𝗶𝗻𝗲 | 𝟱𝟵% 𝗿𝗲𝗱𝘂𝗰𝗲𝗿𝗲 𝗖𝗲𝗿𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁 𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗔𝗽𝗽𝗿𝗼𝘃𝗲𝗱 :𝗽𝗹𝘂𝘀 245 CP Tracțiune quattro &…