După seara aceea, cea cu vulcanica Diaspora, Pesedeea era tristă, buimacă, nu ştia ce să mai creadă.

La stâna din Vâlcea, baciul Ion câştigase strâns numărătoarea dar era ca şi cum pierduse, şi totuşi, era peste baciul Buican. Pesedeea o ducea greu de ceva vreme pentru că în casa baciului Cîlea intraseră unii care pofteau la ea de multă vreme: îi era frică să recunoască dar fusese aproape siluită de unii dintre ei şi asta sub privirile baciului Ion care întorsese capul de multe ori în altă parte atunci când ar fi trebuit să pună mâna pe ciomag şi să-şi ţină fata curată.

Frumoasa Pesedeea suferise mult, însă acum se temea de un lucru şi mai cumplit: din ce în ce mai mulţi îi arătau casa baciului Buican. Aceasta se temea şi îşi închipuia, cu durere, că în cazul în care baciul Ion, baciul Constantin, baciul Laurenţiu, baciul Gigi, baciul Vasile, baciul Lucian şi ceilalţi nu se vor ridica în picioare, va ajunge fată în casă, slujnică la baciul Buican. 

Cine îi va trezi pe paznicii stânei Pesedeei vâlcene?

Cine va asmuţi câinii şi va lua bâtele din cui?

Cine o va îmbrăca din nou de sărbătoare?

Pesedeea cugeta uşor speriată în timp ce de-afară se auzeau zgomote ciudate… 

„Ce lupi să mai fie şi aştia?!” – se gândi ea…

Sculaţi băăăăă !…