Vino pe 31 august pe Pârtia Transalpina și strigă cu noi: “Noi vrem să schiem în România !”

lant uman

Ce este Domeniul Schiabil Transalpina in prezent

Dezvoltarea Pârtiei Transalpina Ski Resort a fost posibilă printr-un proiect național mai amplu, ce prevedea construcția a 80 de km de pârtii de schi în România.

Proiectul Pârtiei Transalpina Ski Resort face parte din programul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea Voineasa”, inițiat în septembrie 2011 și semnat de Primăria Voineasa (coplătitor în cuantumul a 2% din valoarea proiectului), Consiliul Județean Râmnicu-Vâlcea și fostul Minister al Dezvoltării și Turismului.

Proiectul, cu o valoare totală de aproximativ 35 mil. euro, avea ca termen inițial de finalizare 30 iunie 2013. Constructorul, ales prin licitație publică, este Acomin Deva, companie membră a grupului Quasar din Romania.

Proiectul Pârtiei Transalpina Ski are o capacitate de transport de 2.200 persoane pe oră și include:

•Instalații Leitner,    

•1 telegondolă,

•94 cabine (capacitate: 8 persoane),

•Stație bază la cota 1.320 m, intermediară cu debreiere și schimbare de direcție la 1.850 m,

•Stație top debarcare 1.974 m,        

•1 telescaun de patru locuri, cu o capacitate de 1.200 pers/oră,

•2 teleschiuri,

•Lac artificial de acumulare de 120.000 mc (cel mai înalt de acest gen din țară),

•10 tunuri de zăpadă mobile,

•O pădure de lancii de-a lungul pârtiei, care asigură suplimentarea stratului de zăpadă și păstrarea ei în bune condiții,

•Terasă la bază, pentru spații de servicii de alimentație publică, gen fast food și apreski,

•Grupuri sanitare ultramoderne

•Refugii salvamont,

•Punct de prim ajutor și spațiu pentru Jandarmerie Montană,  

•Garaj utilaje,

•Parcare supra-etajată, cu 5 nivele și o capacitate de 400 de  autovehicule (nefinalizată, fiind în conservare în prezent),

•Drum de acces din strada principală (nefinalizat).

Odată cu oprirea proiectului, 240 de oameni din trei județe –  Hunedoara, Gorj, Vâlcea – rămân fără obiectul muncii.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul
Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul

Odată cu startul Simfoniei Lalelelor, Parcul Ștrand din Pitești își redeschide zona de agrement și îi așteaptă pe vizitatori cu…

„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea
„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea

Un bărbat de 47 de ani din localitatea vâlceană Păușești a fost oprit ieri de polițiști după ce s-a urcat…

Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!
Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!

Piteștiul trăiește, din nou, zilele lui cele mai frumoase. A fost dat startul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor,…

„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…
„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…

„Paradis Cultural Nights” revine cu cea de-a doua ediție, consolidând un concept cultural distinct, construit în jurul unor seri în…

Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest
Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest

Un conflict izbucnit într-o parcare din comuna vâlceană Cernișoara s-a încheiat cu două persoane reținute de polițiști. Totul s-a întâmplat…