Vâlcea. Alunecări de teren în 52 de localități

 

 

 

 

 

CANCELARIE PREFECT

INFORMARE DE PRESĂ

Prin ordinul prefectului județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, astăzi, 9 noiembrie 2021, la sediul Instituției Prefectului, a avut loc o ședință de lucru a grupului de suport tehnic al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea pe alunecări de teren, în vederea inițierii demersurilor pentru întocmirea hărților de risc natural la nivelul localităților din județ.

Potrivit analizei prezentate de reprezentanții ANIF și ai Inspectoratului Județean în Constucții din județ, Eftimie Ghermac și Dorel Nicolae Crivăț, în perioada 2019-2021, în județ au fost inventariate perimetre de alunecări de teren în 52 de localități. Dintre acestea, nouă (Alunu, Bălcești, Berbești, Călimănești, Cernișoara, Dănicei, Milcoiu, Slătioara, Stoilești) au avut alunecări de teren în toți cei trei ani analizați, iar în alte 17 (Amărăști, Băile Olănești, Bărbătești, Berislăvești, Drăgoești, Golești, Horezu, Mădulari, Mateești, Mitrofani, Muereasca, Păușești Otăsău, Perișani, Pietrari, Stoenești, Șușani și Vaideeni) au fost înregistrate alunecări de teren în ultimii doi ani.

La propunerea reprezentantului Guvernului în Vâlcea, membrii grupului de suport tehnic pentru alunecările de teren au fost de acord ca într-o primă etapă să se solicite Consiliului Județean Vâlcea prinderea în bugetul județului de anul viitor a fondurilor necesare pentru realizarea sau actualizarea hărților de risc în aceste 26 de localități, urmând ca pe viitor să fie alocate fonduri și pentru celelalte localități din județ.

„Pot să vă spun că în ultimii trei ani Guvernul Românei a alocat aproximativ un miliard de lei pentru aceste alunecări de teren înregistrate în județ. Este un efort destul de mare al Guvernului pentru a remedia cât mai mult din aceste perimetre de alunecări de teren, dar oricât ar aloca Guvernul nu este de ajuns. De aceea cred că aceste hărți de risc trebuie făcute mai ales în zonele în care avem risc mare și foarte mare de alunecări de teren, pentru a preîntâmpina eventualele pagube pe care le pot înregistra cetățenii care vor să construiască în locațiile respective, cât și administrațiile publice locale atunci când au un proiect de modernizare de drum într-o zonă în care este cu potențial mare de risc alunecare de teren și să poată să prevadă de la început în proiect consolidarea acelor terenuri. Au existat cazuri, cel puțin în ultimii doi ani de când gestionez situațiile de urgență, pe lucrări noi pe PNDL sau pe alte surse de finanțare, când în timpul lucrărilor sau imediat după finalizarea lor, s-au activat anumite alunecări de teren din perimetrul respectiv și a trebuit să cerem fonduri suplimentare, neprevăzute în bugetul inițial. Este neplăcut și un efort financiar din partea tuturor. Tocmai de aceea, insist și sunt convins că vom reuși cu aceste hărți de risc să intrăm în legalitate și să avem o imagine cât mai clară a zonelor de risc”, a spus prefectul Sebastian Fârtat

În Vâlcea nu au mai fost realizate hărți de risc din 2011, când au fost întocmite documentațiile pentru șapte dintre localitățile din județ afectate de alunecări de teren, respectiv Alunu, Golești, Muereasca, Runcu, Fârtățești, Păușești Otăsău și Băile Olănești.

Propunerea prefectului județului Vâlcea de a realiza cu prioritate hărțile din cele 26 de localități cu grad mare și foarte mare de risc la alunecări de teren a fost aprobată astăzi și de membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea nr. 78, care poate fi consultată pe site-ul ISU Vâlcea: www.isuvl.ro/03.%20Interventie/CJSU/HCJSU/HCJSU%202021/Hotararea%20CJSU%20nr.%2078%20-%20%2009.11.2021.pdf.

Râmnicu Vâlcea, 9 noiembrie 2021

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…
F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…

ZI DE MECI! | ETAPA 1 | LIGA 3 SUPERSCORE  Un nou sezon, o nouă provocare! Pentru FC Păușești-Otăsău, sezonul…

Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026
Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă…

FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu
FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu

ÎNCEPEM SEZONUL! A venit momentul primului meci din noul sezon! Echipa noastră, FC Viitorul Mateești, întâlnește Viitorul Horezu într-un meci…

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii
Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii, într-o ediție a multiculturalității și a dialogului artistic între…

Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu
Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu

Duminică de sărbătoare în Stoilești și Scundu! ​ Mi-am petrecut duminica alături de vâlcenii mei dragi din Stoilești și Scundu,…