Te iubesc, Gabi Bercea, fiindcă spui adevărul

 

 

Pe editorialista de la „Viaţa Vâlcii” abia de o cunosc. Nu garantez că, dacă o văd pe stradă, o salut. Nici nu o consider un mare condei, să nu se supere. Are însă această doamnă un talent de a spune adevărul verde-n față ceva de speriat. Când unii dintre noi, jurnaliștii zonei,  am încerca diferite figuri de stil, vine doamna Bercea și trântește un articol care e exact ce trebuie. Așa se întâmplă și de data asta. În editorialul său, care chiar își merită numele de editorial, doamna Gabi Bercea spune clar:

„Oltchim va dispărea de pe piaţă, pentru că este o piedică în calea PCC-ului, iar angajaţii de la Oltchim şi Arpechim vor fi disponibilizaţi. Ce interese sunt la Guvern, ce interese ascunse au oamenii politici din USL, cine şi unde a lucrat la această strategie de distrugere a judeţului Vâlcea? Sunt întrebări la care nu ştim dacă vom găsi un răspuns în următoarea perioadă. Poate numai după ce USL-ul nu va mai fi la Putere vom afla ce a stat în spatele acestui scenariu. Însă va fi prea târziu şi nici nu va mai conta. Aşa cum nu contează nici acum pentru autorităţile judeţului Vâlcea, care nu mai au curajul să deschidă gura, nu mai au tragere de inimă să facă un demers serios. 

De ce atâta tăcere în rândul politicienilor vâlceni pe care ni-i aducem aminte cu câtă forţă strigau în campania electorală că foştii guvernanţi sunt vinovaţi pentru situaţia Oltchimului şi că ei vor pune lucrurile în ordine? Le-au pus de n-au mai putut. Cum au pus mâna pe putere au băgat Oltchimul în insolvenţă, acum au anunţat disponibilizările şi, probabil, într-o lună-două anunţă şi decesul combinatului. Şi o să ne ţină de foame că USL-ul urlă că PDL-ul e devină şi că PDL-ul aruncă vina pe USL? În nici un caz. Până la urmă, vinovatul final în distrugerea Oltchim este USL-ul, Guvernul Ponta care nu vrea să aplice nici o strategie din cele propuse pentru redresarea combinatului vâlcean. Ori nu vrea, ori este incapabil, ori s-a vândut străinilor. Alte explicaţii plauzibile la o stare de fapt care se adânceşte pe zi ce trece, deşi există soluţii, dar nu se vor aplicate, nu avem şi nici nu există.”

De 23 de ani conduc redacții regionale și caut oameni care să spună adevărul. Gabi Bercea e unul dintre ei. Nu contează că lucrează în altă redacție.

Te iubesc, Gabi Bercea, fiindcă știi cum să spui adevărul.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Unora le lipsește total talentul în comunicarea politică. Nu este cazul lui Bogdan-Constantin Matei
Unora le lipsește total talentul în comunicarea politică. Nu este cazul lui Bogdan-Constantin Matei

Fost ministru al Sporturilor și actual președinte al Agenției Naționale pentru Sport, vâlceanul Bogdan-Constantin Matei este cel mai bun comunicator…

O carte semnată de vâlceanul Mircea Perpelea a fost lansată în Albania
O carte semnată de vâlceanul Mircea Perpelea a fost lansată în Albania

 Cartea fostului ambasador, fost prefect de Vâlcea, prof. univ. Mircea Perpelea, intitulată ”Dincolo de protocol”, a fost tradusă în albaneză…

Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…
Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…

Având în vedere necesitatea adoptării unei Hotărâri de Consiliu Local pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI PUBLIC DE CĂLĂTORI CĂTRE…

Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…
Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…

Centrul de pelerinaje „Sfântul Nicodim” al Mitropoliei Olteniei organizează un pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează, în perioada 14-21 ianuarie…

Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…
Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…

La Hotel Olanesti & Spa Medical îmbinam traditia tratamentelor balneare cu tehnologia moderna si grija specialistilor pentru a va îmbunatati…