Un tânăr de 23 ani, din comuna Perișani, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a încălcat în repetate rânduri un ordin de protecție. Acesta ar fi încercat să convingă o fată de 14 ani să își retragă plângerea care-l viza și ar fi amenințat-o.
Potrivit polițiștilor, în perioada 12–13 octombrie, tânărul a contactat-o telefonic pe minoră, cerându-i să renunțe la plângere și la ordinul de protecție emis împotriva sa.
Situația ar fi continuat și pe 13 octombrie, când tânărul s-ar fi apropiat de fată în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, ajungând la o distanță mai mică de 50 de metri, deși ordinul de protecție îi interzicea acest lucru. Cu această ocazie, i-ar fi cerut din nou să își retragă plângerea și ar fi amenințat-o.
În urma cercetărilor, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus miercuri, 14 octombrie, reținerea tânărului pentru 24 de ore.
Cercetările continuă pentru încălcarea, în formă continuată, a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

























Lasă un răspuns