Mă pun la dispoziția liderilor și susținătorilor AUR

AUR organizează în aceste zile mitinguri pentru susținerea lui Călin Georgescu.

 

Pe cine susțin acești oameni?

 

Plec de la ipoteza că susținătorii nu au fost atenți sau nu au avut timpul necesar pentru a auzi, a citi, a sesiza ideile politice, economice și sociale ale idolului lor.

 

Mă pun acum la dispoziția lor pentru a le da încă o posibilitate de a înțelege, în ceasul al 12-lea, că Georgescu rămâne un idol fals.

 

AUR l-a dorit și îl dorește pe Călin Georgescu în poziția de președinte al țării sau de prim-ministru. Din aceste înalte funcții, Călin Georgescu ar urma să își pună în aplicare principiile.

Să vedem care sunt aceste principii și dacă vi se potrivesc.

 

  • Fiecare om ar trebui să își țeasă hainele în gospodărie.
  • Românii ar trebui să mănânce ceea ce produc în gospodăria proprie.
  • Tehnologia nu este bună deoarece ne desparte de esența noastră divină.
  • Biserica ne înrobește. Gaza vine de la gaz.
  • Apocalipsa înseamnă Apucă lipsa.
  • Doctorii sunt inutili, pentru că bolnavul știe mai bine decât ei ce probleme are.
  • Dacii se hrăneau cu apă și cu fructe de pădure.
  • Danemarca se numea Dacia până în secolul XV.
  • Eolienele nu dau curent.
  • Cine mă votează pe mine, Îl votează pe Dumnezeu.
  • Vaccinurile manipulează vibrația corpului, făcându-l vulnerabil.
  • Internetul este o rețea care capturează sufletele pierdute.

 

Am notat aici doar o mică parte dintre cele spuse de Georgescu și vă întreb:

  • Vreți ca România să fie condusă economic după aceste idei?
  • Doriți să facem politică externă în funcție de aceste principii?

 

Evident că nu doriți asta.

 

Totuși, cum se face că nu doar oamenii cu puține studii, ci și unii care au absolvit universități îl susțin pe Călin Georgescu?

 

În istoria omenirii au existat foarte multe nebunii. Am avut:

  • Cruciada copiilor. S-a considerat de către Papa de la Roma că doar copiii, fiindcă au suflet pur, pot elibera Ierusalimul. A fost un genocid.
  • Vânătoarea de vrăjitoare. Zeci de mii de oameni, în special femei, au fost pradă rugului, prin condamnarea de către procurori și judecători absolvenți ai marilor universități ale lumii.
  • La finele Evului Mediu în mai multe localități din vestul Europei oamenii au dansat până la epuizare și moarte, în frunte cu liderii lor politici și spirituali.

 

Așadar, au mai fost fenomene demente.

 

Un argument permanent invocat este că cei de la putere au distrus țara. Accept argumentul. Însă atunci când unii distrug țara, nu reacționezi susținând pe unul care o va distruge mai rău, mai mult, ireversibil. Dacă un medic ți-a prescris un tratament greșit, care ți-a afectat organismul, soluția nu este să mergi la vrăjitoare.

 

Am scris simplu, pe înțelesul tuturor.

 

Acum, o ipoteză. Consider că mulți dintre liderii AUR înțeleg foarte bine că Georgescu aberează, dar sunt conștienți că le aduce voturi. Admit și că în politică folosești orice mijloace pentru a obține puterea. Totuși, am un argument:

  • Nu vă este jenă să susțineți un individ care poate spune asemenea enormități? Nu simțiți că vă descalificați, în mod deliberat, ca oameni raționali? Nu credeți că după ce va trece valul veți fi reținuți de memoria colectivă drept unii care au susținut un delir politic?

 

Revin și vă întreb: ce înțelegeți din ideea tembelă potrivit căreia „Carpaţii sunt mai mult decât munţi – sunt faruri energetice pentru sufletele pierdute”?

 

Care faruri energetice, care suflete pierdute?

 

Sunt conștient că rareori îl poți convinge pe un fanatic printr-o demonstrație logică, oricât de solidă ar fi aceasta. Fanatismul nu este doar o eroare de judecată, ci și o formă de atașament afectiv față de o convingere. De aceea, confruntarea cu faptele poate să nu producă efectul scontat. Uneori, îl determină pe fanatic să-și apere și mai înverșunat poziția. Înțeleg, de asemenea, că pentru un fanatic, convingerea poate deveni o parte a identității sale. Dacă îi ataci ideea, el simte că îi ataci persoana, grupul, religia, națiunea sau sistemul de valori.

 

De exemplu, dacă îi demonstrezi unui fanatic politic că liderul său a mințit, el poate interpreta demonstrația nu ca pe o informație utilă, ci ca pe un atac împotriva comunității din care face parte.

 

Există un fenomen studiat în psihologie numit reactanță psihologică: atunci când oamenii simt că libertatea lor de a gândi sau de a decide este amenințată, tind să se opună celui care încearcă să-i influențeze. Dacă îi prezinți fanaticului zece dovezi împotriva convingerii sale, el poate găsi zece motive pentru a le respinge. Mai mult, atunci când o informație contrazice puternic o convingere preexistentă, oamenii pot recurge la raționamente motivate pentru a o respinge.

 

Ce poți face?

 

Sincer, nu se poate face mai nimic. Totuși, trebuie să încerci, să te pui în slujba celui care greșește pentru a discuta, a argumenta.

 

Refuză argumentele? Preferă să te insulte?

 

Atunci, poți spune, citând din proorocul Ezechiel: ”Am zis și mi-am mântuit sufletul”.

 

Gheorghe Smeoreanu

 

(Această rubrică apare, în general, de două ori pe săptămână)

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APAVIL SA scoate la concurs două posturi de instalator în cadrul Sectorului Horezu, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs două posturi de instalator în cadrul Sectorului Horezu, Centrul Exploatare…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…

Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: La mulți ani sănătoși și fericiți tuturor sărbătoriților!
Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: La mulți ani sănătoși și fericiți tuturor sărbătoriților!

Astăzi, 14 octombrie, o prăznuim pe Sfânta Parascheva, cunoscută în tradiția populară ca „Sfânta Vineri”. Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită…

APAVIL SAscoate la concurs două posturi de electrician în cadrul Serviciului Mecano-Energetic
APAVIL SAscoate la concurs două posturi de electrician în cadrul Serviciului Mecano-Energetic

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: – proba scrisă se va susține în…

Primarul Ion Vlădulescu transmite tuturor locuitorilor din Budești calde urări de sănătate cu prilejul sărbătorii…
Primarul Ion Vlădulescu transmite tuturor locuitorilor din Budești calde urări de sănătate cu prilejul sărbătorii…

Cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, transmit tuturor cetățenilor comunei noastre cele mai calde urări de sănătate, pace sufletească și…

Mesajul Președintelui CJ Vâlcea Constantin Rădulescu de Sfânta Cuvioasă Parascheva
Mesajul Președintelui CJ Vâlcea Constantin Rădulescu de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Astăzi o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, una dintre cele mai iubite sfinte ale românilor – „Sfânta Vineri”, cum o…