SPITALUL ŞI ŢIGANII

Am venit în spital, câteva zile. Acolo, am realizat că doi oameni la fel de (pur teoretic) normali din punct de vedere psihic pot părea nebuni de legat. 

 

Categorii importante: doctorii şi rromii pacienţii. Un fel de Steaua şi Dinamo ai sistemului sanitar. Dacă nimeni nu suportă să fie bolnav, nu e numai pentru că perfuziile parcă n-au acelaşi buchet.

 

Adevăratul supliciu al bolii e spitalul, fir-ar el să fie, cu perfuziile lui, cu tot.

 

Pacienţii romanii si rromii bombănesc doctorii, care le spun că trebuie să se lase de tot ce-i dulce şi să se apuce de tot ce-i amar. Doctorii răcnesc cu omuşorul pungă.

 

Nu ştiu de ce se internează unii rromii având în vedere că, odată ajunşi în spital, constată că sunt mai deştepţi decât chirurgii – şi, prin urmare, se pot opera singuri, dacă vor. Noroc că le e cam lene.

 

Doctorii, la rândul lor, sunt extrem de binedispuşi de faptul că au lefurile mici şi bacşişurile mari. Aşa că ar da orice ca deşteptăciunea pacientului să se manifeste în afara unităţii medicale, dacă se poate – în aşa fel, încât spitalele să arate ca nişte deşerturi prin care trece câte-o cămilă pe oră, nu ca nişte căruţe cu coviltir umplute cu puradei stivuiţi pe trei blaturi.

 

Doctorul e nebun fiindcă prescrie şaişpe pastile şi, mai ales, pârlita aia de endoscopie. Căci nu e nimic mai nociv pentru liniştea publică decât un doctor nervos.care cheama jandarmi cat ai zice.112.

 

Pacientul tigan dă şpagă de bunăvoie, după care latră-n tot târgul că doctorul e un hoţoman care bagă mana in buzunarul tiganului sau a romanului şi se crede mai deştept numai fiindcă are vreo zece ani de şcoală-n plus.

 

 

Alexandru Diamant, Vocea Romilor

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri voluminoase și electrocasnice vechi, colectate gratuit în Pitești. Se suplimentează containerele!
Deșeuri voluminoase și electrocasnice vechi, colectate gratuit în Pitești. Se suplimentează containerele!

În cadrul campaniei de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE, care va avea loc săptămâna aceasta, se va amplasa un…

Gala echinocțiului, la Filarmonica Pitești
Gala echinocțiului, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 24 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic „Gala echinocțiului” susținut de orchestra…

Sărbătorile Argeșului și Muscelului revin cu expoziții, istorie și spectacole. Programul ediției 2026
Sărbătorile Argeșului și Muscelului revin cu expoziții, istorie și spectacole. Programul ediției 2026

Sărbătorile Argeșului și Muscelului se desfășoară în perioada 23 septembrie – 4 octombrie, într-o ediție care aduce împreună evenimente culturale,…

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Apa va fi oprită luni, în Topoloveni, pe trei străzi
Apa va fi oprită luni, în Topoloveni, pe trei străzi

Locuitorii de pe străzile Vițichești, Ion Răducanu și Livezilor din Topoloveni vor avea apa potabilă oprită luni, 21 septembrie, între…