Am venit în spital, câteva zile. Acolo, am realizat că doi oameni la fel de (pur teoretic) normali din punct de vedere psihic pot părea nebuni de legat. 

Categorii importante: doctorii şi rromii pacienţii. Un fel de Steaua şi Dinamo ai sistemului sanitar. Dacă nimeni nu suportă să fie bolnav, nu e numai pentru că perfuziile parcă n-au acelaşi buchet.

Adevăratul supliciu al bolii e spitalul, fir-ar el să fie, cu perfuziile lui, cu tot.

Pacienţii romanii si rromii bombănesc doctorii, care le spun că trebuie să se lase de tot ce-i dulce şi să se apuce de tot ce-i amar. Doctorii răcnesc cu omuşorul pungă.

Nu ştiu de ce se internează unii rromii având în vedere că, odată ajunşi în spital, constată că sunt mai deştepţi decât chirurgii – şi, prin urmare, se pot opera singuri, dacă vor. Noroc că le e cam lene.

Doctorii, la rândul lor, sunt extrem de binedispuşi de faptul că au lefurile mici şi bacşişurile mari. Aşa că ar da orice ca deşteptăciunea pacientului să se manifeste în afara unităţii medicale, dacă se poate – în aşa fel, încât spitalele să arate ca nişte deşerturi prin care trece câte-o cămilă pe oră, nu ca nişte căruţe cu coviltir umplute cu puradei stivuiţi pe trei blaturi.

Doctorul e nebun fiindcă prescrie şaişpe pastile şi, mai ales, pârlita aia de endoscopie. Căci nu e nimic mai nociv pentru liniştea publică decât un doctor nervos.care cheama jandarmi cat ai zice.112.

Pacientul tigan dă şpagă de bunăvoie, după care latră-n tot târgul că doctorul e un hoţoman care bagă mana in buzunarul tiganului sau a romanului şi se crede mai deştept numai fiindcă are vreo zece ani de şcoală-n plus.

Alexandru Diamant, Vocea Romilor