Situația Covid pentru marți. Cifre neașteptat de mari în țară și în VÂLCEA

 

 

 

 

 

 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.789 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 80 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În intervalul 20.09.2021 (10:00) – 21.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 129 de decese (57 bărbați și 72 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 129 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 13 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 la categoria de vârstă peste 80 ani.

120 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.334. Dintre acestea, 990 sunt internate la ATI.

În Vâlcea sunt 80 de cazuri noi.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un interviu cum nu ați mai citit cu fizicianul Cristian Gentea, primarul Piteștiului. ” Un…
Un interviu cum nu ați mai citit cu fizicianul Cristian Gentea, primarul Piteștiului. ” Un…

 Cum a apărut în conştiinţa dumneavoastră ideea că trebuie să vă legaţi întreaga viaţă de atom şi de fizica lui?…

Premieră la Davila: „Ultima oră” deschide un weekend plin de povești, satiră și muzică la…
Premieră la Davila: „Ultima oră” deschide un weekend plin de povești, satiră și muzică la…

Weekend cu premieră pe scena Teatrul Alexandru Davila. Între 8 și 10 mai, programul aduce comedie satirică, povești pentru copii…

Accident pe DN 7: O familie întreagă a ajuns la spital
Accident pe DN 7: O familie întreagă a ajuns la spital

Azi-noapte, în jurul orei 04:00,  pe DN 7 a avut loc un accident rutier violent. O autoutilitară condusă de un…

Deputatul Ovidiu Popa: O victorie politică. Guvernul Bolojan a fost demis cu 281 de voturi!
Deputatul Ovidiu Popa: O victorie politică. Guvernul Bolojan a fost demis cu 281 de voturi!

Guvernul Bolojan a fost demis astăzi cu 281 de voturi! Este un record în ceea ce privește numărul de voturi…

ZI ISTORICĂ PENTRU VÂLCEA: Primul tunel rutier de pe Valea Oltului a fost străpuns!
ZI ISTORICĂ PENTRU VÂLCEA: Primul tunel rutier de pe Valea Oltului a fost străpuns!

Am participat astăzi la un moment care va rămâne în istoria județului nostru: străpungerea primei galerii a tunelului de la…