Situația centralizată a lucrărilor derulate de APAVIL SA în Rm. Vâlcea (09 – 15 octombrie 2021)

 

 

 

 

 

 

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 09 – 15 octombrie 2021 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.

AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe strada Cerna.

LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile: Doru Popian, Cerna, Episcop Clement, Livezi, Ghioceilor, Gib Mihăescu și Eftimeștilor.

POMPE CURĂŢATE. S-au curățat manual și mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor, Goranu, Bogdan Amaru și Pasaj Dacia.

PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
– se continuă cu igienizarea perimetrului rezervorului Copăcelu;
– s-au continuat lucrările pentru execuție cămin Stație de pompare pe strada Livezi;
– s-au efectuat lucrări de execuție rețea de canalizare și racorduri pe strada Schitul Troianu;
– s-au efectuat lucrări de execuție rețea de canalizare menajeră pe strada Zefirului intersecție cu strada Calea lui Traian;
– s-a continuat verificarea și curățarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră și a colectoarelor, manual și mecanizat;
– s-a adus la starea inițială suprafața carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
– au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.

REȚELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curățarea și spălarea mecanizată a rețelelor de canalizare menajeră și a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Gib Mihăescu – blocul A13, strada Splaiul Independenței, strada I. C. Brătianu –blocurile A64 și A65, Aleea Mioriței – blocul N4, strada Ion Râureanu, strada Tineretului – blocurile A10 și A11/2, strada Iancu Pop, strada Nicolae Iorga – blocurile A27, A27/2 și A27/3, strada I. L. Caragiale – blocurile A28/1 și A35/2, strada Castanilor, Aleea Narciselor – blocul C2, strada Lucian Blaga – blocul A49, strada Regina Maria, strada Rapsodiei – blocul R1, strada Mihai Viteazu – blocul 101, strada Kalamata, strada Independenței – blocul 4, strada Ostroveni – blocul 101, strada Ion Creangă, strada Marin Preda – blocul A28/2, strada Calea lui Traian – blocurile S9 și S16, strada Regina Maria – blocurile E și C3, strada Banu Mărăcine, strada Liviu Rebreanu intersecție cu strada Alexandru Budișteanu, strada Matei Basarab – blocurile 108 și 116 și bulevardul Dem Radulescu.

13 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 13 apometre, dintre care 5 verificate și înlocuite și 8 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 4 lucrări de intervenție la contoarele de apă rece montate în rețea și au fost întocmite 8 avize de amplasament și 3 avize tehnice.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul Cultural Pitești a pregătit o săptămână cu evenimente dedicate literaturii, istoriei, credinței și dezvoltării…
Centrul Cultural Pitești a pregătit o săptămână cu evenimente dedicate literaturii, istoriei, credinței și dezvoltării…

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 7-11 septembrie, o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală. Activitățile vor avea…

Filarmonica Pitești înființează Corul Comunitar
Filarmonica Pitești înființează Corul Comunitar

După înființarea Orchestrei de Tineret, Filarmonica Pitești continuă să își extindă proiectele dedicate comunității locale și lansează o nouă inițiativă:…

Nouă acțiune de dezinsecție la Mioveni
Nouă acțiune de dezinsecție la Mioveni

Pentru limitarea acțiunii nocive a dăunătorilor asupra stării de sănătate a populației umane și animale, Primăria Mioveni, prin operatorul economic…

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!
Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții…

Primăria Topoloveni anunță programul de colectare a deșeurilor
Primăria Topoloveni anunță programul de colectare a deșeurilor

Primăria Orașului Topoloveni a anunțat programul săptămânal de colectare și ridicare a deșeurilor, destinat locuitorilor din oraș și din localitățile…