Parteneriat aniversar cu Măgdăcești și spectacol folcloric, duminică, la Zilele Orașului Mioveni

Duminică, 28 iunie, Zilele Orașului Mioveni continuă cu o zi dedicată prieteniei dintre comunități și tradițiilor românești. Programul cuprinde atât un moment aniversar care marchează 10 ani de colaborare între Mioveni și localitatea Măgdăcești din Republica Moldova, cât și un spectacol folcloric în Centrul Civic.

Prima parte a zilei este rezervată relațiilor de colaborare dintre cele două localități. Între orele 10:00 și 11:00, la sediul Primăriei Mioveni, va avea loc o ședință festivă comună a Consiliului Local Mioveni și a reprezentanților Consiliului Local Măgdăcești, organizată cu prilejul împlinirii a zece ani de parteneriat și prietenie.

Seara, de la ora 17:30, Centrul Civic va deveni gazda unui spectacol dedicat folclorului și valorilor autentice românești. Vor evolua elevii Clubului Copiilor Mioveni și ai Centrului Cultural Mioveni, alături de Ansamblul Folcloric Dorulețul, Ansamblul Folcloric Plai de Dor și Ansamblul Folcloric „Dacii Liberi” din Măgdăcești, Republica Moldova.

Programul artistic va continua cu recitaluri susținute de Orchestra „Doina Argeșului” și interpreta Roberta Crintea.

Evenimentele sunt organizate de Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alina și jurnalismul mincinos din județul Argeș
Alina și jurnalismul mincinos din județul Argeș

Am găsit, întâmplător, pe Facebook, linkul către un site numit 5news.ro care abordează un subiect referitor la administrația județului Argeș.…

Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR
Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru escrocherie, dar nu faptul că a escrocat un om este cea mai mare…

Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești
Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul folk „Cenaclul Flacăra Simfonic” în care,…

Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești
Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 30 septembrie, între…

A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…
A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…

Un bărbat de 59 ani, din Caracal, a ajuns în arest la domiciliu după ce și-ar fi încălcat ordinul de…