Senatorul Andra Bica, intervenție în dezbaterea propunerii legislative L75/2026. ”Reglementarea trebuie să fie corelată cu cadrul juridic existent”

Astăzi, în plenul Senatului, am intervenit în dezbaterea privind propunerea legislativă L75/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ și a Legii nr.53/2003 – Codul Munciiun, proiect care ridică probleme serioase de compatibilitate cu legislația actuală.
Inițiativa introduce o limită fixă de 5 ani pentru suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, deși Codul administrativ prevede deja clar că suspendarea operează pe întreaga perioadă în care există situația care o determină. O astfel de limitare artificială creează o incoerență normativă și poate genera dificultăți de aplicare.
În același timp, stabilirea unei limite fixe ridică semne de întrebare și din perspectivă constituțională, deoarece poate afecta drepturi fundamentale precum dreptul de a fi ales sau libertatea de a alege profesia și locul de muncă.
Legislația trebuie să fie coerentă și aplicabilă. De aceea, am susținut necesitatea reevaluării acestei inițiative, astfel încât reglementarea să fie corelată cu cadrul juridic existent și să evite riscurile de neconstituționalitate.
Andra BICA
SENATOR PSD VÂLCEA
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

A închiriat o mașină și a vândut-o, apoi a spus că a fost furată. Tânăr…
A închiriat o mașină și a vândut-o, apoi a spus că a fost furată. Tânăr…

Un tânăr de 18 ani din Leordeni a fost reținut după ce ar fi închiriat un autoturism în valoare de…

Despre susținătorii politici nebuni și ziariștii psihopați de pe Facebook
Despre susținătorii politici nebuni și ziariștii psihopați de pe Facebook

În interval de câteva zile, sunt programate două premiere ale unor spectacole de teatru după piese scrise de mine. La…

ÎPS Varsanufie a participat la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana
ÎPS Varsanufie a participat la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana

Duminică, 4 octombrie 2026, la Mănăstirea Tismana, județul Gorj, a avut loc slujba solemnă a proclamării locale a canonizării Sfintei…

Nurvil: Audi A6 Limuzină 40 TDI quattro. Discount 14.471 €
Nurvil: Audi A6 Limuzină 40 TDI quattro. Discount 14.471 €

𝐀𝐮𝐝𝐢 𝐀𝟔 𝐋𝐢𝐦𝐮𝐳𝐢𝐧𝐚̆ 𝟒𝟎 𝐓𝐃𝐈 𝐪𝐮𝐚𝐭𝐭𝐫𝐨 | 𝐃𝐢𝐬𝐜𝐨𝐮𝐧𝐭 𝟏𝟒.𝟒𝟕𝟏 € Eleganță, confort și tehnologie Audi într-o configurație premium, finisată în…

SC BICA SRL, firmă vâlceană, vinde cărbune lignit direct din propria carieră din Berbești
SC BICA SRL, firmă vâlceană, vinde cărbune lignit direct din propria carieră din Berbești

Vindem cărbune lignit de cea mai bună calitate, provenit direct din cariera noastră privată din Berbești, județul Vâlcea. Suntem proprietarii…