Tânăr de 22 de ani din Mioveni, mort după ce a intrat cu mașina într-un stâlp

Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața, în această dimineață, într-un accident rutier produs pe DN 73D, în comuna Davidești.

În jurul orei 04:30, tânărul, care conducea un autoturism din direcția Boteni spre Mioveni, pe un sector drept de drum, a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit carosabilul și s-a izbit de un stâlp de susținere a cablurilor electrice.

La fața locului au ajuns echipaje medicale, care au încercat să-l resusciteze pe șofer, însă, din păcate, manevrele nu au avut rezultat, iar tânărul a fost declarat decedat.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș, unde va fi efectuată autopsia.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…
Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii; producătorilor și comercianților li s-au oferit variante de relocare,…

Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…
Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…

Un bărbat de 30 de ani, din Bălcești, județul Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital
Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate o autoplatformă, un autoturism și un TIR s-a produs în această dimineață,…

Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină
Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină

Un bărbat de 74 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt, a murit după ce bicicleta pe care se afla…

129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…
129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…

Un tânăr de 21 de ani, din Pitești, a fost prins de polițiștii rutieri circulând cu 129 km/h pe DJ…