Râmnicu Vâlcea: Apel către şoferi: atenţie unde parcaţi, se dau amenzi substanţiale!

 

 

 

 

 

Noile sisteme de achitare a parcării în zonele de parcare cu taxă din municipiu vin în sprijinul conducătorilor auto: automate care eliberează tichete de parcare, plata prin SMS sau prin intermediul aplicaţiei TPark (disponibilă în Google Play, App Store şi Windows Store) sunt tot atâtea modalităţi comode, la îndemâna tuturor şoferilor.

Acestea au fost instituite din luna martie a acestui an, iar până acum, în cadrul campaniilor de informare derulate, controlorii din cadrul Pieţe Prest SA şi agenţii Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului au depistat, avertizat, dar şi sancţionat mai mulţi posesori de autoturisme staţionate în parcările cu plată fără achitarea costurilor aferente.

Sistemul funcţionează la acest moment în parcările din zonele str. General Praporgescu (mai multe segmente), str. General Magheru (mai multe segmente), str. Constantin Brâncoveanu, bd. Tudor Vladimirescu (BCR), str. Ştirbei Vodă, splaiul Independenţei (Stadion), Casa Tineretului, str. Ostroveni (Ştrand Ostroveni) şi Calea lui Traian – Complex Nord, însumând 803 amplasamente, semnalizate corespunzător şi vizibil şi verificate permanent de controlorii Pieţe Prest, care, printr-o aplicaţie instalată pe smartphone, pot afla în câteva secunde dacă un autoturism are sau nu parcarea plătită şi pot tipări un document constatator cu ajutorul unei imprimante portabile.

Cei care sunt depistaţi că parchează neregulamentar în aceste zone sunt pasibili de amenzi cuprinse între 200 şi 400 de lei, conform HCL nr. 50/2019.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea
Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea

                           FGDB Noi si lumea financiară   100 de întrebări si răspunsuri 1.Introducere  A.Despre bani, încredere și arta de a…

Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…
Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…

Avem două grupuri uriașe, suveraniști și globaliști. Își aruncă unul în capul celuilalt cele mai josnice cuvinte. Este război de…

Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”
Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”

Președintele CJ Vâlcea vă cheamă pe tărâmul României reale. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”   Cui se adresează acest…

Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…
Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…

Urmează o știre cu o succesiune pe cât de absurdă, în egală măsură de amuzantă. Un bărbat de 50 ani,…

Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului
Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

Elevii Liceului Tehnologic Topoloveni au participat, joi, 24 septembrie, la activități sportive organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului –…