Proverb în variantă modernă vâlceană: ,,Gura bate…microbuzul!”

 După recenta păţanie, primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, se jură că nu-şi va mai da drumul la gură, nici într-un cadru oficial, nici în particular.

În urmă cu o săptămână, fusese anunţat că urmează să primească un microbuz şcolar, din cele 100, care s-au dat, ieri, de premierul Victor Ponta. Ceea ce s-a întâmplat, este de râs, dacă n-ar fi de plâns.

 ,,M-am bucurat când am auzit că voi primi un microbuz, chiar am mulţumit într-un ziar local, pentru că am peste 150 de copii, care vin la şcoală şi de la 10 km. Între timp, am avut o întâlnire la Călimăneşti, cu conducerea noastră, de la PDL, în cadrul căreia eu am spus domnului preşedinte Bulacu că nu este bine să face alianţă la Consiliul Judeţean cu social-democraţii, nici cu liberalii. Cineva m-a înregistrat şi i-a dus domnului preşedinte Ion Câlea înregistrarea… Dumnealui m-a sunat, m-a certat şi… aşa am rămas fără microbuz. Sunt supărat, nu pentru că nu mi l-au mai dat, ci pentru că mi-l promiseseră”. 

Nu ştim cine a fost ochiul şi timpanul la aceste discuţii informale între democrat-liberali, nici cine a vrut să i-o coacă primarului comunei Mihăeşti, dar dăm crezare vechiului proverb românesc, care ar putea primi o variantă modernă: ,,Gura bate…microbuzul” 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Se oprește apa, în comuna Merișani, în 9 și 11 iunie
Se oprește apa, în comuna Merișani, în 9 și 11 iunie

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în comuna Merișani, în zilele de marți 09.06.2026 și…

Accident în Costești între două autoturisme. Ambii șoferi au fost răniți
Accident în Costești între două autoturisme. Ambii șoferi au fost răniți

În jurul orei 20:00, pe DJ703B, în orașul Costești (strada Alexandriei), a avut loc un accident rutier în care au…

Aproape 8 milioane de euro pentru Castrul Roman Jidava. Monumentul UNESCO din Argeș va avea…
Aproape 8 milioane de euro pentru Castrul Roman Jidava. Monumentul UNESCO din Argeș va avea…

Unul dintre cele mai importante locuri încărcate de istorie din Argeș se pregătește pentru o transformare majoră. Castrul Roman Jidava…

Două atacuri de urs în doar câteva ore pe Transfăgărășan: trei turiști străini răniți
Două atacuri de urs în doar câteva ore pe Transfăgărășan: trei turiști străini răniți

Transfăgărășanul continuă să fie scena unor întâlniri periculoase între turiști și urși. În această după-amiază, în jurul orei 18:30, o…

Un argeșean și-a terorizat soția cu peste 50 de mesaje, deși avea ordin de protecție.…
Un argeșean și-a terorizat soția cu peste 50 de mesaje, deși avea ordin de protecție.…

Deși instanța îi interzisese, printr-un ordin de protecție emis luna trecută, să-și mai contacteze soția, un bărbat de 34 ani…