IPJ Vâlcea – BULETIN DE PRESĂ

Activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale

La data de 25 iunie a.c., între orele 09.00 – 14.00, poliţiştii au desfăşurat activităţi preventive pe raza com. Galicea, urmărind modul de  respectare a normelor legale de către persoanele care efectuează activităţi de comerţ stradal.

Cu această ocazie, au fost depistaţi B. Ion, de 22 de ani şi J. Marin, de 20 de ani, ambii din oraşul Băbeni, care comercializau produse agroalimentare în baza unor certificate de producător aparţinând altor persoane. 

Faţa de cei doi s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru încălcarea prevederilor art.10, lit. f din HG nr.661/2001. 

 ***

În data de 25 iunie a.c., între orele 13.00- 15.30, poliţiştii au acţionat pe D.J. 678 şi D.N. 64, pe raza Secţiei de Poliţiei Prundeni.

Cu această ocazie, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale pentru respectarea prevederilor legii 12/1990, în valoare totală de 2500 lei şi au fost confiscate aproximativ 5 tone de cereale şi legume.

De asemenea, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 , în valoare de 935 lei şi reţinut în vederea suspendării un certificat de înmatriculare.

Astfel, în timpul unei patrulări cu autovehiculul din dotare, poliţiştii au observat manevra de pătrundere pe o stradă lăturalnică a conducătorului unei autoutilitare la vederea echipajului de poliţie.

S-a procedat la oprirea pentru control al autoutilitarei, condus de B. Remus, de 31 de ani, din comuna Frânceşti. În urma controlului autoutilitarei, oamenii legii au stabilit că bărbatul transporta 71 de saci cu grâu fără documente de provenienţă şi transport, în scopul comercializării.  

Cele 3.253 kg  de grâu au fost confiscate şi lăsate pentru valorificare unei societăţi comerciale. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei. 

De asemenea, tot pentru control, a fost oprită o altă utilitară în care erau transportate peste 1,5 tone de  legume, varză, roşii, castraveţi, fără documente de provenienţă. Legumele au fost confiscate şi predate pentru valorificare unei societăţi comerciale. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoarea de 500 lei.

***

La data de 25 iunie a.c., ora 08.10, poliţiştii vâlceni, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada Gib Mihăescu din mun. Drăgăşani, au procedat la oprirea pentru control a unui autoturism, condus de către  L. Florin, de 36 ani, din com. Creţeni.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie nu mai era valabilă, motiv pentru care a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

De asemenea, poliţiştii l-au depistat pe I. Vasile, de 21 de ani, din comuna Costeşti în timp ce conducea un moped neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care urmează să se efectueze cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin 1 şi art. 335 alin 1  din Codul Penal

***

În data de 25 iunie a.c., ora 14.00, poliţiştii au oprit pentru control o autoutilitară, condusă de H. Pătru, de 20 de ani.

Tânărul transporta material lemnos pentru care nu deţine documente de provenienţă şi transport. De asemenea la solicitarea oamenilor legii de a prezenta documentele personale şi a autovehiculului, conducătorul auto a declarat că nu le posedă în momentul respectiv.

Astfel, tânărul a fost sancţionat contravenţional pentru comiterea unui delict silvic şi pentru lipsă documente personale şi ale autovehiculului cu amendă în valoare de 510 lei.

Totodată în urma cubajului realizat materialului lemnos, a rezultat că tânărul transporta 1 m.s. de lemn, care a fost lăsat în custodia reprezentanţilor Ocolului Silvic.

  Accident rutier

La data de 25 iunie a.c., ora 06.20, A. Emil, de 57 de nai, din  oraşul Mihăileşti, jud. Giurgiu, a condus un autoturism pe DN 7- Budeşti, iar la km 168+400 m, pe fondul oboselii la volan a pătruns pe sensul opus de mers, lovindu-se frontal cu un autotren, condus din sens opus de D. Gabriel, de 46 de ani.

 Urmare a coliziunii, conducătorul autovehiculului a fost încarcerat, iar în urma primirii de îngrijiri medicale a fost diagnosticat cu fracturi costale partea dreapta, fractură deschisă tibie şi TCC.

De asemenea, în urma investigaţiilor medicale efectuate lui D. Gabriel, s-a stabilit că şi acesta a suferit vătămări corporale, stabilindu-i-se diagnosticul de fractură deget 5 mâna dreaptă.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.  

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Dosar pentru furt

La data de 25 iunie a.c., ora 13.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi bărbaţi au sustrag fierul beton de la plăcile de beton.

Cu ocazia deplasări la faţa locului au fost identificaţi O. A., de 17 ani şi M. Ionuţ, de 21 de ani, care au sustras fierul beton de la mai multe  plăci de gard, fier pe care  aveau intenţia de al transporta cu bicicletele la un centru de colectare a deşeurilor metalice în vederea valorificării.

Prejudiciu, respectiv 104 kg de fier au fost recuperate, iar în continuare sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracţiunii de furt.

Mandat european de arestare

În data de 25 iunie a.c., în jurul orei 08.30, poliţiştii au acţionat pentru identificarea lui C. Toma, de 24 de ani, din comuna Stroeşti, pe numele căruia autorităţile judiciare din Germania au emis mandat european de arestare.

Tânărul a fost depistat în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 676, în timp ce acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

Persoana în cauză a fost însoţită la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, unde a fost prezentat procurorului de caz, luându-se măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore şi fiind astfel depus în CRAP IPJ Argeş.

Totodată, împotriva acestuia întocmindu-se dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 335, alin.2 din Noul Cod Penal.

Aceeaşi infracţiune –ÎNŞELĂCIUNE- comisă prin două moduri de operare

La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 16.00, poliţiştii, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe rază de competenţă, au fost sesizaţi de către un bărbat din judeţul Maramureş despre faptul că în timp ce tranzita pe DN 7 – Câineni, a fost 

indus în eroare de către o persoană necunoscută, fiindu-i oferite 2 ghiuluri şi un lanţ, toate de culoare galbenă, despre care susţinea că sunt din aur, în schimbul sumei de 800 lei, sub pretextul că a rămas fără combustibil.

În urma cercetărilor şi activităţilor specifice muncii de poliţie, s-a reuşit identificarea persoanei bănuite, N. Florian, de 43 de ani, din com. Câineni.

Astfel, a fost recuperat prejudiciul în totalitate, fiind predat părţii vătămate, iar faţă de fapta de înşelăciune a fost întocmit dosar penal.

***

La data de 25 iunie a.c., ora 13.02, L. Elena, din comuna Stoeneşti a sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe D.J. 651, trei persoane necunoscute au deposedat-o de un lănţic şi o pereche de cercei din aur, sub pretextul ghicitului în viitor.

        Cu ocazia, primelor verificări s-a stabilit că partea vătămată  se deplasa pe DJ 651, fiind acostată de către o persoană de sex feminin de etnie rromă oferindu-se  să îi  ghicească. Femeia a coborât dintr-un autoturism, care a oprit lângă victimă, în care se mai aflau un bărbat şi o altă femeie. 

Astfel, prin metoda „ghicitului”, aceasta a fost deposedată de un lănţic şi o pereche de cercei din aur.

Fiind sesizaţi la scurt timp de la comiterea faptei, oamenii legii au reuşit identificarea persoanelor bănuite pe raza comunei Tomşani, M. Nicolae, de 34 de ani, din oraşul Băbeni, conducătorul auto, M. Floriana, 26 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea şi G. Mariana, de 44 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. 

Cu ocazia controlului corporal şi al bagajelor efectuat, asupra Florinei M., într-o geantă de mână, au fost identificate un lănţic şi o pereche de cercei din metal de culoare galbenă. Aceste bunuri au fost recunoscute fără ezitare de către victimă.

Bunurile recuperate au fost predate persoanei vătămate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune

VITEZA

Viteza a fost întotdeauna un factor care  a contribuit la gravitatea unui accident rutier. În judeţul Vâlcea, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, în anul în curs s-au înregistrat 33 accidente soldate cu 2 morţi, 12 răniţi grav şi 28 răniţi uşor, acestea reprezentând 17% din numărul total de accidente înregistrate pe raza judeţului.

În acest sens, în perioada 26 – 29 iunie a.c., la nivel naţional, şi implicit şi în judeţul Vâlcea vor fi organizate acţiuni, atât pe drumurile naţionale cât şi pe alte categorii ale drumului public, pentru a preveni şi combate accidentele rutiere produse pe fondul vitezei.

       În vederea prevenirii accidentelor rutiere datorate rulării cu viteză, poliţiştii rutieri vă recomandă : 

– respectaţi restricţiile de viteză care sunt stabilite prin indicatoarele rutiere;

– adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (curbe, rampe, pante), de  trafic sau la condiţiile meteo; 

– păstraţi o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţa dumneavoastră în aşa fel încât să puteţi evita producerea unor accidente; 

– reduceţi viteza în abordarea curbelor fără vizibilitate pentru a nu fi nevoiţi ,,să tăiaţi curba” şi să pătrundeţi pe contrasens. 

Material realizat de Serviciul Rutier Vâlcea

 

Activitatea poliţiştilor din cadrul Biroului de Poliţiei Transporturi

În perioada de 19 – 25 iunie a.c., poliţiştii biroului şi cei din cadrul posturilor subordonate, au organizat şi executat  acţiuni  împreună cu jandarmi si organe de control CFR din cadrul Regionalei Craiova, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi a fenomenului de călătorie frauduloasă.

Cu această ocazie, au fost controlate 56 de trenuri, 36 de staţii şi 3 centre de colectare, fiind legitimate 87 de persoane şi verificate 14 autovehicule

De asemenea, au fost depistaţi 61 de călători frauduloşi, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 400 lei. 

Exemplu:

În noaptea de 24/25 iunie a.c., pe parcursul unei acţiuni organizate şi executate de Posturile de Politie TF Govora şi Rm. Vâlcea, a fost prins în flagrant N. Nicolae, de 46 ani, în timp ce înstrăina cantitatea de 20 l  motorina sustrasă din rezervorul locomotivei pe care o deservea. Din acest motiv a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare.

Evenimente produse ca urmare a ploii abundente şi a rafalelor puternice de vânt

La data de 25 iunie a.c., poliţiştii au acţionat alături de echipajele ISU şi de cetăţeni în cazul mai multor evenimente produse ca urmare a ploii abundente şi a rafalelor puternice de vânt.

În comuna Lăpuşata, au fost identificate trei gospodării inundate şi 100  de stupi au fost răsturnaţi de apă.

În comuna Lădeşti, DN 65 C, la Km 69+200, a fost doborât de vânt un copac ce a blocat în totalitate traficul rutier pentru 20 minute. S-a intervenit împreună cu angajaţi ai Districtului de drumuri Lădeşti pentru deblocarea drumului.

În comuna Roeşti, o plută doborâtă de vânt a distrus firele de la reţeaua electrică pe o porţiune de aproximativ 5 metri, fără a fi afectaţi stâlpi de susţinere generând o pană totală de curent în localitate. Tot în comuna Roeşti, au fost identificate 9 gospodări inundate, iar la alte 6 case vântul a decopertat acoperişul. Ţiglele smulse au provocat avarii in proporţie de 30% la un autoturism aflat în curtea locuinţei. A fost anunţată societate de distribuire a energiei electrice pentru remedierea defecţiuni la reţeaua electrică şi a fost izolat locul în care au fost distruse firele electrice pentru a fi evitate accidentele.

În comuna Copăceni, au fost identificate 9 gospodării inundate, iar DJ 676  a fost blocat de apă şi aluviuni. S-a intervenit şi a fost deblocat DJ 676, iar s-a intervenit împreună cu un echipaj din cadrul ISU pentru evacuarea apei din gospodări.

De asemenea, în oraşul Berbeşti, oamenii legii împreună cu cetăţenii au acţionat pentru remedierea evenimentelor produse de ploile abundente. Astfel, au înlăturat 5 copaci căzuţi pe carosabil.

Au fost identificate aproximativ 20 de gospodării inundate, unde echipajele ISU   au intervenit pentru  a scoate apa din gospodărie. Totodată, au fost identificaţi 20 de stupi răsturnaţi de apă. Reţeaua de curent electric a fost afectată, defecţiunile fiind în mare parte remediate până în prezent.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deputatul Ștefan Ovidiu Popa: ”S-a decis în Coaliție, grație PSD, să nu se taie orbește…
Deputatul Ștefan Ovidiu Popa: ”S-a decis în Coaliție, grație PSD, să nu se taie orbește…

Astăzi, PSD și-a impus punctul de vedere în Coaliție și a blocat măsuri care ar fi putut arunca România într-o…

Deputatul Eugen NEAȚĂ, interpelare adresată prim-ministrului Ilie Bolojan: analiza alternativelor de reformă administrativă la măsurile…
Deputatul Eugen NEAȚĂ, interpelare adresată prim-ministrului Ilie Bolojan: analiza alternativelor de reformă administrativă la măsurile…

Reformă, adică ce, pentru cine și până când? A reforma: a schimba în bine, a îndrepta, a îmbunătăți. Reformă: transformare…

11 milioane de euro pentru un Mioveni mai verde: autobuze electrice, stații moderne și biciclete…
11 milioane de euro pentru un Mioveni mai verde: autobuze electrice, stații moderne și biciclete…

Locuitorii din Mioveni vor avea parte de un transport public mai modern și mai prietenos cu mediul. A fost semnat…

Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…
Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…

În acest weekend, polițiștii din Argeș au ieșit pe teren pentru a preveni accidentele la trecerile la nivel cu calea…

COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază
COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază

Meteorologii au emis o atenționare COD GALBEN, de care e vizat și județul Argeș, valabilă de luni, 16 februarie, ora…