Atunci când cunosc un tânăr care s-a băgat în politică, încerc să-mi imaginez ce se va întâmpla cu el în viitor, dacă ve ajunge sau nu lider.

Fiindcă fac predicții pe termen lung, trebuie să îmi imaginez și cum va arăta scena politică peste 10 sau 20 de ani. Din fire fiind optimist, cred că peste acest interval de timp oamenii noștri politici vor începe să semene cu cei din occident. Vor fi, așadar, fermi în ceea ce declară, sufient de deschiși și de transparenți încât să trezească un sentiment de încredere, destul de independenți încât să nu se lase cumpărați pe nimic.

Dacă așa va arăta elita politică a țării peste un deceniu sau două, atunci tânărul liberal Bogdan Popescu va face parte din ea.

De ce cred asta ? Fiindcă – poate că e inutil să o spun, dar o fac pentru a risipi orice îndoială – cred că Bogdan Popescu are trăsăturile de mai sus.

(Cu o cu totul altă coloratură a personalității, un alt tânăr liberal, Bogdan Pistol, are și el calitățile amintite, dar acesta ar fi un alt subiect. Am făcut totuși această sublinere pentru a nu se considera că vorbind despre un Bogdan, îl ignor sau am început să îl subestimez pe celălalt. Liberalii fiind gureși și speculativi ar fi putut crede așa ceva).

Revenind la Bogdan Popescu, remarc și o fibră morală autentică, pe care posesorul ei o expune fără să pară fals. Observ, de asemenea, o vioiciune a ideilor foarte plăcută pentru cine îl ascultă.

De un singur lucru mă tem în ce-l privește pe Bogdan Popescu și anume de timiditatea sa care îl poate face retractil și sperios. O timiditate pe care dl Bogdan Popescu o disimulează și, uneori, o supracompensează.

Nu mai speculez pe acest defect. Sper, pur și simplu, să și-l învingă. Iar dacă mă întrebați cum, am răspunsul pregătit pentru orice situație de acest gen:

Printr-o bună pregătire în tainele culturii politice, adică printr-o școală bună în domeniu.

De remarcat că cealaltă școală, a vieții, nu îi lipsește acestui om de viitor.