În aproximativ două săptămâni, 4 veşti bune pentru Vâlcea!

„Judeţul nostru traversează o perioadă extrem de complicată, însă  în ultimele două săptămâni din partea  Guvernului am primit 4 veşti menite să ne crească doza de optimism şi nu numai atât,întrucât  economia judeţului primeşte o gură importantă de oxigen.

În primul rând, Guvernul a achitat toate datoriilela  pârtia de schi de la Voineasa. Este un domeniu strategic care va aduce bani şi resurse unor mii sau chiar zeci de mii de oameni din judeţele Vâlcea şi Gorj, fiind o investiţie cu impact naţional deosebit.

În al doilea rând, calea ferată Vâlcea-Vâlcele a fost trecută ca şi proiect prioritar pentru Guvern în următoarea perioadă.

În al treilea rând, autostrada Piteşti-Sibiu se regăseşte pe lista de priorităţi a Guvernului pentru anul 2015. 

Nu în ultimul rând, este foarte important de ştiut că săptămâna trecută, CET-ul a obţinut o aprobare de a utiliza rezerva strategică de cărbune, astfel încât în  Municipiul Râmnicu Vâlcea să nu fie probleme cu agentul termic în această iarnă.

Sunt lucruri importante pe care am vrut să le subliniez, întrucât de ele se leagă speranţa românilor într-un trai mai bun, într-un Guvern care să lucreze exclusiv pentru interesul naţional.

Am încredere că Victor Ponta va şti să gestioneze această perioadă dificilă împreună cu Guvernul pe care şi eu, în calitate de parlamentar, îl susţin.” – declaraţie deputat Constantin Rădulescu, Preşedinte Interimar PSD Vâlcea.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Se oprește apa, în comuna Merișani, în 9 și 11 iunie
Se oprește apa, în comuna Merișani, în 9 și 11 iunie

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în comuna Merișani, în zilele de marți 09.06.2026 și…

Accident în Costești între două autoturisme. Ambii șoferi au fost răniți
Accident în Costești între două autoturisme. Ambii șoferi au fost răniți

În jurul orei 20:00, pe DJ703B, în orașul Costești (strada Alexandriei), a avut loc un accident rutier în care au…

Aproape 8 milioane de euro pentru Castrul Roman Jidava. Monumentul UNESCO din Argeș va avea…
Aproape 8 milioane de euro pentru Castrul Roman Jidava. Monumentul UNESCO din Argeș va avea…

Unul dintre cele mai importante locuri încărcate de istorie din Argeș se pregătește pentru o transformare majoră. Castrul Roman Jidava…

Două atacuri de urs în doar câteva ore pe Transfăgărășan: trei turiști străini răniți
Două atacuri de urs în doar câteva ore pe Transfăgărășan: trei turiști străini răniți

Transfăgărășanul continuă să fie scena unor întâlniri periculoase între turiști și urși. În această după-amiază, în jurul orei 18:30, o…

Un argeșean și-a terorizat soția cu peste 50 de mesaje, deși avea ordin de protecție.…
Un argeșean și-a terorizat soția cu peste 50 de mesaje, deși avea ordin de protecție.…

Deși instanța îi interzisese, printr-un ordin de protecție emis luna trecută, să-și mai contacteze soția, un bărbat de 34 ani…