Gutău îl zdrobește pe Pîrvulescu. ”Deraiat”. ”Incompetent”

 

 

 

 

 

Ajuns în pragul sevrajului după ce aberațiile debitate constant în ședințele de Consiliu Local – a căror transmitere live s-a oprit temporar din motive tehnico-financiare – nu au mai ajuns la puținii (și fundamentaliștii) săi adepți pe care îi mai are în mediul on-line (că în cel fizic, adică în biroul de la Primărie sau pe străzile Râmnicului, este complet absent!), viceprimarul PNL Virgil Pîrvulescu lansează alte minciuni și profeții catastrofale, cu singurul scop de a mai strânge o brumă de simpatie.

Deraiat deopotrivă administrativ, unde își dovedește incompetența cu fiecare ieșire publică (pe care mai are și neinspirata idee de a o posta on-line – dar ce să-i faci dacă omul e ahtiat după imagine și „poză”?), dar și politic (după ce #echipacâștigătoare pe care a susținut-o cu înverșunare și-a dat cu stângu-n dreptul tocmai când țara asta avea mai mare nevoie de stabilitate și măsuri ferme), Virgil Pîrvulescu aruncă inconștient-iresponsabil tot felul de acuze (profitând și de starea de derută indusă oamenilor de chiar guvernarea PNL-listă), la care adaugă insidios și minciuni despre pretinse piedici care i se pun în îndeplinirea (foarte puținelor!) sarcini pe care le are în Primărie, pregătind astfel viitoarele scuze pentru eșecurile care încep să-i cam întunece orizontul.

Îi asigur pe râmniceni că niciuna din bazaconiile îndrugate de falsul oracol Pîrvulescu nu au legătură cu realitatea: bugetul local și creditul contractat merg strict către investițiile necesare dezvoltării orașului și confortului cetățenilor sau pentru co-finanțarea proiectelor cu finanțare externă (pe care le-am pregătit deja până la ultimul detaliu), iar râmnicenii vor avea căldură în case în iarna care urmează. Restul sunt doar basme inventate de perdantul liberal de serviciu, tot mai disperat să arunce cu „fumigene” pentru a-și masca lipsa totală de activitate și realizări în administrația municipiului!

Mircia Gutău/ Facebook

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VIDEO. Gest de curaj al unui polițist din Râmnicu Vâlcea: a salvat o adolescentă de…
VIDEO. Gest de curaj al unui polițist din Râmnicu Vâlcea: a salvat o adolescentă de…

O adolescentă de 15 ani din Râmnicu Vâlcea a fost salvată în seara de marți, 28 iulie, după ce s-ar…

Îl înțeleg pe Mircia Gutău. Presa vâlceană este datoare să schimbe ceva
Îl înțeleg pe Mircia Gutău. Presa vâlceană este datoare să schimbe ceva

Într-o recentă conferință de presă, Mircia Gutău, primarul Râmnicului Vâlcii, a explicat de ce nu oferă presei lista sponsorilor echipei…

Pitești. Săptămâna aceasta Salubritate 2000 colectează deșeurile biodegradabile de la case
Pitești. Săptămâna aceasta Salubritate 2000 colectează deșeurile biodegradabile de la case

Nu uitați! Săptămâna aceasta Salubritate 2000 colectează deșeurile biodegradabile de la case – Conform Graficului de colectare a deșeurilor! ​         …

Miercuri și joi se oprește apa în comuna Buzoești. Vezi ce sate sunt afectate
Miercuri și joi se oprește apa în comuna Buzoești. Vezi ce sate sunt afectate

Locuitorii din comuna Buzoești trebuie să își facă rezerve de apă pentru două zile, după ce Apă Canal 2000 SA…

La Pitești se va decide titlul mondial la handbal feminin U18
La Pitești se va decide titlul mondial la handbal feminin U18

În perioada 29 iulie – 9 august 2026, România va găzdui IHF Women’s Youth World Championship 2026, cea mai importantă…