Într-o recentă conferință de presă, Mircia Gutău, primarul Râmnicului Vâlcii, a explicat de ce nu oferă presei lista sponsorilor echipei de handbal. Nu o face deoarece presa s-ar duce și ea după sponsorizări. Și nu că doar s-ar duce, dar ar trece și la șantaj, deoarece “o mare parte din presă șantajează”.

Imediat m-am gândit că ar trebui să reacționeze Clubul de Presă Vâlcea, iar reacția a venit. Printr-un comunicat, ziariștii cer ” să fie prezentate cazurile concrete la care s-a făcut referire; să fie nominalizați jurnaliștii și publicațiile despre care se afirmă că ar fi săvârșit fapte de șantaj; să fie indicate eventualele plângeri penale formulate, dosarele existente sau orice alte dovezi care susțin aceste acuzații”.

Evident că primarul Mircia Gutău nu are cum să acuze pe nimeni, în mod concret, asta o pot face doar procurorii. Într-un fel, reacția Clubului de Presă, deși necesară, aduce cu genul de supărare a unei dansatoare din buric căreia cineva i-a făcut avansuri. Dacă ai ales să dansezi din buric, nu ai de ce să te superi că ești considerată mai disponibilă.

De aproape două decenii, presa din Vâlcea (și nu numai, ci din toate județele mici) dansează din buric, dar vrea să fie considerată o doamnă. Pe de o parte, nu e vina presei, ea vrea să reziste financiar și face aranjamente în afara pieței comerciale care nu există. Nu este vorba despre șantaj, ci mai mult despre presiuni mai mari sau mai mici, implicite și rareori explicite. Pe de altă parte, ziariștii ar face bine să caute soluții, să propună societății produse derivate care ar putea fi cumpărate. Mă refer la albume turistice, cărți de interviuri tematice, evenimente de profil și altele, câte le pot trece prin minte.

Rămânând la ideea că presa vinde ceva, întrebarea este: ce anume vinde, că reclamă comercială nu prea vinde ? Răspunsul este că vinde bunăvoință, alături de spațiu pentru comunicate oficiale, iar această situație le pare unora a fi șantaj.

Nu e șantaj, iar comunicatul Clubului de Presă face precizarea că prin șantajul de presă se înțelege acele ”situații în care jurnaliști sau publicații din Vâlcea ar fi solicitat bani, foloase sau alte avantaje în schimbul nepublicării unor informații ori al publicării unor materiale favorabile”.

Totuși, s-a cam dus vestea în Vâlcea că sunt ziariști care șantajează.

De ce nu a ieșit la iveală niciun caz concret ? Fiindcă unii sunt artiști ai vânzărilor de bunăvoință, nu ai ce să le faci, dau reprezentații în mai multe acte, ca la teatru, e spectacol mizer, dar nu șantaj posibil de a fi dovedit.

ȘI plantele otrăvitoare au învățat să se adapteze la mediu.

Una peste alta, ceea ce a spus Mircia Gutău este o palmă pentru presă. În parte, meritată, dar nu fiindcă ar șantaja majoritatea ziariștilor, ci fiindcă ziariștii au eșuat din a trăi prin mecanismele clasice ale presei.

Am fondat Clubul de Presă, din care am ieșit după puțină vreme deoarece lucrurile nu erau luate în serios. Sper că palma dată de primar să îi facă pe colegi să înțeleagă că am avut dreptate. Presa vâlceană ori se reinventează prin acțiuni colective, inclusiv un cotidian al săptămânalelor, ori va mai primi palme precum cea despre care vorbim.

Primarul a aruncat ” în mod nedrept anatema asupra întregii categorii profesionale”, dar să nu uităm că un primar trebuie să își apere comunitatea de pericole, iar jocul unei ”bresle” slabe economic între bunăvoință și rea -voință poate fi dăunător.

Îl înțeleg pe Mircia Gutău. Presa vâlceană este datoare să schimbe ceva.

Gheorghe Smeoreanu

.