Gabriela Ene de la Vâlcea, o Monica Macovei în mizerie

 

Un fel de Monica Macovei în mizerie este profesoara Gabriela Ene de la Vâlcea, fost inspector general la învățământ și aspirant la un colegiu din partea PDL. Fiindcă PDL Vâlcea nu se dezminte și cultivă politicieni a căror personalitate arată precum linia cardiogramei la moartea clinică.

Dna Ene s-a remarcat de-a lungul timpului prin venituri impozante obținute pentru puzderia de joburi la ONG-urile care s-au alimentat din fondurile POSDRU. Colegii săi din învățământ, cărora li s-au tăiat salariile drastic în 2012, sub guvernarea portocalie de la care se revendică profesoara noastră, spun că venitul ei lunar s-ar apropia de 10.000 de euro. O profesoară cu un asemenea salariu e numai bună pentru o candidatură, cu condiția să știe și electoratul cum stau lucrurile.

Indiferent însă de aceste discuții pecuniare, dna Ene e total nepotrivită pentru o reprezentare în Parlament. Îi lipsesc limpezimea gândurilor, carisma, angajarea pe termen lung în susținerea unor idei. Stă bine, totuși, la capitolul conspirativitate, participând la o mulțime de conclavuri secrete menite să o aducă în situația de a primi un colegiu.

Bref, Gabriela Ene e un vârf de lance bont în tentativa pedeliștilor vâlceni a reveni în prim-plan. Atenția de care se bucură arată că pentru portocaliii lui Dorel Jurcan calitatea principală este să nu ai nicio calitate.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…
Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…

Echipele PSD Argeș au fost astăzi alături de oamenii și administrațiile locale din Ciomăgești – la Târgul anual și Ziua…

Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august
Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august

Centrul Cultural Pitești propune și în săptămâna care urmează, 24-29 august, o serie de întâlniri culturale, prelegeri, dialoguri literare și…

Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni
Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni

Marți, 25 august, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în Topoloveni. Astfel, în intervalul orar 09:00 – 17:00, vor…

Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…
Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…

Un incendiu izbucnit în jurul prânzului, în satul Buzoești, comuna Buzoești, a afectat trei proprietăți. O femeie de 72 de…

Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…
Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…

Un tânăr de 19 ani, din Mihăești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu o viteză de…