Roba lui Joseph, consilierul cardinalului Richelieu, era cenuşie, dar asta nu îl împiedica să tragă toate sforile, prin intermediul stăpânului, în regatul lui Lodovic al XIII-lea.

Mi-am amintit acest lucru gândindu-mă la cel pe care l-am numit cândva Eminenţa Cenuşie a PDL Vâlcea, pe numele său Sami Vâlcu.

I-am zis aşa din simpatie, considerându-l întotdeauna un om elegant, bine crescut, vorbitor excelent, dar în acelaşi timp om de planul al doilea, menit să conducă din umbră.

Poate mă înşel, dar am împresia că, de la o vreme, mantia cenuşie a dlui Vâlcu începe să fie tot mai ruptă în coate şi pe la poale.

Prea multă obscuritate, prea multe sfori într-un singur pumn, prea mult orgoliu, plus o incredibilă şi de neprevăzut doză de servilism încep să-l faneze pe acest politician.

Aud tot mai multe contestări, mai mult sau mai puţin mirate, mi se relatează tot mai des că Sami Vâlcu se pierde în propriile sale manevre.

Aş bănui că e cazul tipic al păianjenului care se încurcă în propria sa plasă.

Am decis să scriu aceste rânduri după mult timp de rezervă şi oscilaţie.

Trag însă un semnal şi îi spun aşa dlui Vâlcu:

– Eminenţă, Eminenţă, vezi că se toceşte roba !

Gheorghe Smeoreanu