Scandal la băutură între doi vâlceni: unul a ajuns la spital, altul în arest

Un conflict izbucnit pe un teren din comuna vâlceană Păușești-Măglași s-a terminat cu un bărbat rănit și altul reținut de polițiști.

Aseară, în jurul orei 20:30, doi localnici (unul de 39 de ani și celălalt de 63 de ani) se aflau pe un teren din afara localității. După câteva pahare, discuția dintre cei doi a degenerat rapid. Într-un moment de furie, bărbatul mai tânăr a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt în spate.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, însă nu a rămas internată.

Imediat după atac, agresorul a fugit de la locul faptei. „Libertatea” lui a durat însă puțin, polițiștii din Băile Olănești reușind să îl identifice și să îl captureze în scurt timp.

După audieri, polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au decis reținerea lui pentru 24 de ore. Acesta și-a petrecut noaptea în arestul IPJ Vâlcea, iar astăzi urmează să fie prezentat procurorilor pentru a se decide ce măsuri vor fi luate în continuare.

Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate cum s-a ajuns la acest incident violent.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…
“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…

Toamna are… gust, culoare și tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce…

Două filme la Cinematograful „Mircea Diaconu”, în weekend: „Duminicile” și „Dosarele orașului alb”
Două filme la Cinematograful „Mircea Diaconu”, în weekend: „Duminicile” și „Dosarele orașului alb”

Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectat în premieră filmul…

Săptămâna Europeană a Sportului, marcată printr-o competiție de minifotbal la Topoloveni
Săptămâna Europeană a Sportului, marcată printr-o competiție de minifotbal la Topoloveni

Firmele și instituțiile din Topoloveni au marcat Săptămâna Europeană a Sportului printr-o competiție amicală de minifotbal. Pe teren s-au întâlnit…

Un cârpaci politic: deputatul Antonio-Gabi Popescu
Un cârpaci politic: deputatul Antonio-Gabi Popescu

Vă rog să nu vă supărați pe mine, dar nu îi înțeleg, ca să nu spun mai mult, pe oamenii…