Zilele acestea, m-am gândit la faptul că este, mai mult ca sigur, foarte frustrant să fii acuzat că ai luat mită și să stai închis pentru asta. Mult mai frustrant, de pildă, decât pentru cei acuzați de viol.

Cei care comit un viol sunt în procent de aproape sută la sută prinși, judecați și închiși. Cei care iau șpagă scapă în procent de aproape sută la sută.

Cum să nu fii, în acest caz, peste măsură de frustrat ? Tu știi că alți o sută, sau două, sau o mie au primit foloase necuvenite și nu au pățit nimic. Știi, de asemenea, că și tu ai primit, până acum, astfel de foloase și tot nimic nu s-a întâmplat.

Și atunci, cum să nu fii înnebunit de ideea că ai călcat, cum se spune, pe bec ?

Ideea aceasta macină, cred, mai mult decât pereții celulei, baia comună și statul drepți în fața gardianului.

Iată-mă, așadar, pus în fața unei întrebări extrem de grele: 

-De ce unii corupți sunt prinși, iar alții scapă ?

Încerc să ofer câteva explicații, cred eu, rezonabile.

În primul rând, am impresia că șpaga în sine, așa cum e acuzat primarul de Rm. Vâlcea că a procedat, cu condiționări, cu procent din valoarea facturii, s-a rărit foarte mult. Mijloacele s-au perfecționat, au devenit rafinate, scapă posibilităților de acțiune ale DNA. Doar un rudimentar al mitei, cum ar putea fi Emilian Frâncu, mai vorbește la telefon, se mai întâlnește cu viitorul denunțător, mai acceptă suma la plic. Din acest punct de vedere, primarul Râmnicului e un înapoiat, e în epoca de piatră a șpăgii.

Acum, din câte intuiesc, se lucrează mult mai subtil.

La unii, banii se duc în conturi străine și vin din conturi străine, iar discuțiile se poartă tot în străinătate. Ce să facă DNA ? Nu are ce să facă.

Pentru alții, condiționările sunt ca ecuațiile de grad superior. Îți dau asta, iar tu faci aia, pentru acela care, la rândul său, îmi dă posibilitatea să fac acel lucru. În cele din urmă, totul se transformă în bani, atâta doar că procesul “tehnologic” e mai subtil. Suficient de subtil,oricum pentru ca DNA să rămână pe dinafară.

Există și șpăgari omenoși, care nu condiționează, sunt ca doctorul care te operează și îi dai doar dacă ești mulțumit de rezultat. Iarăși nu are ce face DNA.

În fine, mai cred că există șpăgari modești, care se mulțumesc cu puțin de la mulți, un cadou, o atenție, ceea ce iarăși este imposibil de sesizat legal.

Așa stând lucrurile, mă întorc la cazul Emilian Frâncu.

Intelectual fiind, obișnuit cu speculațiile mai mult sau mai puțin metafizice, nu a băgat de seamă că filosofia șpăgii, ca să zic așa, a evoluat.

Ca în orice domeniu de activitate și în acela al mitei trebuie să fii la curent cu ultimele descoperiri și tehnologii. 

Frâncu, în marea sa neivitate și în și mai marele său orgoliu, nu a ținut seama de acest aspect.

Iată de ce e acum după gratii. 

Și iată de ce e, probabil, extrem de frustrat.

Nu ar trebui să fie.

Dacă va citi acest articol, va înțelege că doar el este de vină.

Nu a urmărit ultimele tendințe în filosofia șpăgii.

Scuzată fie-mi comparația, a rămas la nivel de Thales din Milet, câtă vreme filosofia a ajuns la Wittgenstein.