Dragnea salvează, din pușcărie, oameni care ar fi murit de Covid – 19

 

 

 

 

 

De multe ori, adevărurile simple sunt ignorate de opinia publică românească.

De ce ? Fiindcă ne place să părem sofisticați, sceptici, greu de convins.

Nu este exclus să fim, de fapt, exact pe dos.

Ideea de bază este că în vremea lui Liviu Dragnea salariile cadrelor medicale din România au crescut, fiind unul dintre principalele motive pentru care acestea nu au mai plecat din țară, iar unii chiar s-au întors să lucreze în România..

Majorările din 1 martie 2018 au dus salariile medicilor și asistenților medicali până la nivelul stabilit din 2022.

În februarie 2018, ministrul Sănătății Sorina Pintea declara că salariile  personalului medical vor ajunge, pentru prima dată, la nivelul din Uniunea Europeană.

Hotărârea 153/2018 a stabilit salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“. Aceasta prevede că, pentru anumite categorii, sporurile pot ajunge la 85% din salariul de bază.

Doar un exemplu, anume că potrivit datelor oficiale publicate de către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Andrei“ Constanța, există medici care lucrează aici și care au un salariu lunar brut de aproape 40.000 de lei. Este, de exemplu, cazul a doi medici-șefi din SCJU, care au un salariu de bază de 21.246 de lei, plus sporuri.

Ce s-ar fi întâmplat dacă ne prindea pandemia la nivelul anterior de salarizare a personalului medical ?

Vorba cronicarului, ”se sparie gândul”.

Adevărul simplu este că Liviu Dragnea a salvat prin aceste măriri de salarii mai multe vieți decât au făcut-o Tătaru, Arafat sau decât va vrea să o facă Voiculescu.

G.S.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident pe DN7, la Budești. Un pasager, grav rănit
Accident pe DN7, la Budești. Un pasager, grav rănit

Un accident rutier a avut loc luni, pe DN7, în localitatea Budești, unde un autoturism a fost implicat într-un eveniment…

Scafandrii au intervenit în Lacul Budeasa pentru curățarea zonei de captare a apei pentru Pitești
Scafandrii au intervenit în Lacul Budeasa pentru curățarea zonei de captare a apei pentru Pitești

O intervenție tehnică are loc în Lacul Budeasa, sursa de alimentare cu apă a Piteștiului, pentru curățarea zonei din care…

Arme, muniție și capcane pentru animale, găsite în urma unor percheziții în Vâlcea
Arme, muniție și capcane pentru animale, găsite în urma unor percheziții în Vâlcea

Polițiștii au făcut, duminică, două percheziții în comunele Măciuca și Gușoeni, într-un dosar în care e cercetată deținerea ilegală de…

O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice, la Topoloveni, pe 24 august
O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice, la Topoloveni, pe 24 august

Locuitorii orașului Topoloveni vor putea scăpa de aparatele electrice și electronice vechi în cadrul unei noi campanii de colectare a…

Ce ne facem cu atâta AUR?
Ce ne facem cu atâta AUR?

Motto: „Ei se prefac că sunt dușmani. Au în cap o singură frică, cu adevărat: să nu vină AUR la…