Deputatul Eugen Neață spune că președintele Costi Rădulescu va primi un nou mandat în fruntea CJ Vâlcea

 

 

 

 

”Astăzi, am avut o întâlnire cu președintele Consilului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Am discutat despre problemele întâmpinate de administrațiile publice locale și despre modificările legislative ce trebuie făcute pentru ca lucrurile să se desfășoare mai bine și proiectele să poată fi implementate.

După discuțiile purtate am mers împreună să vizităm Complexul “Mirajul Oltului”.

Proiectul parcului de agrement din orașul Călimănești a fost finanţatat din fonduri europene neramburabile, plus o contribuţie a Consiliului Judeţean Vâlcea și inaugurat anul acesta.

Datorită eforturilor și implicării președintelui Constantin Rădulescu, astăzi, complexul este funcțional, iar turiștii îi trec pragul pentru a se putea bucura de ceea ce oferă.

Am fost plăcut surprins să aud că în fiecare zi intră în această bijuterie a stațiunii aproximativ 600 de persoane.

Constantin Rădulescu a dovedit prin activitatea sa că este un bun președinte, un om interesat de dezvoltarea județului, aproape de oameni și de nevoile acestora.

Județul Vâlcea este un șantier și se dezvoltă de la zi la zi, cele mai importante drumuri care traverseză localitățile din județ sunt în lucru, iar fiecare primărie are cel puțin două proiecte în desfășurare.

Toate aceste se datorează bunei administrări a județului și a implicării președintelui Consilului Județean, Constantin Rădulescu.

Sunt convins că toată munca depusă de Constantin Rădulescu este apreciată atât de primarii din județ, cât și de vâlceni, iar la anul va primi votul pentru un nou mandat în fruntea Consilului Județean Vâlcea” a scris pe Facebook deputatul Eugen Neață.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apă Canal 2000 SA lansează un asistent virtual inteligent pentru relația cu clienții în Call Center…
Apă Canal 2000 SA lansează un asistent virtual inteligent pentru relația cu clienții în Call Center…

Societatea Apă Canal 2000 SA face un nou pas în procesul de digitalizare și modernizare a serviciilor oferite comunității, prin…

Accident pe DEx 12, în Argeș. Doi bărbați aflați lângă o autoutilitară defectă au fost…
Accident pe DEx 12, în Argeș. Doi bărbați aflați lângă o autoutilitară defectă au fost…

Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară a avut loc în această dimineață, în jurul…

Educația, lovită de austeritate. Simona Bucura Oprescu: „O țară care își slăbește școala își slăbește…
Educația, lovită de austeritate. Simona Bucura Oprescu: „O țară care își slăbește școala își slăbește…

Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura Oprescu, chestor al Camerei Deputaților, critică măsurile de austeritate care au afectat Educația și…

Bătaie între șapte persoane, într-o comună din Vâlcea. Trei au ajuns la spital, un tânăr…
Bătaie între șapte persoane, într-o comună din Vâlcea. Trei au ajuns la spital, un tânăr…

Un conflict în care au fost implicate șapte persoane a izbucnit sâmbătă seara, în localitatea Muereasca. Trei dintre cei implicați…

Cioban atacat de urs în Munții Iezer. Animalul l-a mușcat de picior și ar fi…
Cioban atacat de urs în Munții Iezer. Animalul l-a mușcat de picior și ar fi…

Un cioban în vârstă de 47 de ani a fost atacat de un urs, în noaptea de duminică spre luni,…