Urmăresc de 25 de ani destinul politic al deputatului Mircea Drăghici. Din curiozitate, să văd ce ași fi pățit eu dacă mă apucam de politică.

Ceea ce îmi spune, ca o parabolă, cariera sa în PSD este că dacă nu șantajezi, dacă nu ameninți, dacă ești tenace, dacă nu trădezi, ești marginalizat. Asta se întâmplă la toate partidele, dar PSD fiind cel mai mare, scoate mai bine în evidență această contradicție.

Statul Paralel își pune și el amprenta și încurajează fenomenul, fiindcă cine e fidel partidului nu e fidel structurilor secrete. Nu se poate să fii slugă la doi stăpâni.

Că Drăghici avea valoare o demonstrează faptul că i s-a deschis un dosar în mod preventiv, în urmă cu vreo șapte ani. Li s-a întâmplat asta multora care promiteau să facă performanță politică în favoarea poporului român. Cu un dosar ca o ghiulea legată de picioare, e greu să alergi spre țintă. Totuși, Drăghici a alergat cu ghiuleaua la picior mai bine decât au făcut-o alții liberi. Eu nu aș fi rezistat, recunosc și asta mă face să nu am regrete în legătură cu politica.

I-au făcut un dosar și soției, ceva minor, un prejudiciu de trei mii de euro, pentru a colora în negru și familia.

Fiind trezorierul PSD, apoi propus pentru șefia AEP, a fost gratulat cu încă un dosar, chiar dacă nu există prejudiciu. Presa obediantă a avut misiunea să creioneze un portret de infractor.

Fiindcă amenința că face autostrăzi și a venit cu ideea chiar genială, fără nicio exagerare, de a defini construcția de autostrăzi ca obiectiv de securitate națională, Iohannis nu l-a acceptat la Ministerul Transporturilor. Când, în sfârșit, CSAT a abordat chestiunea exact în acest fel, nu s-a mai vorbit despre cel care a avut ideea.

Mircea Drăghici a fost alături de Liviu Dragnea, așa cum era normal să fie tot partidul, dar fidelitatea a fost un motiv de retragere a funcției de trezorier și a celei de coordonator al echipelor online. Acum, Mircea Drăghici, fără să comenteze, fără frondă, propagă mesajele premierului Dăncilă. Este din nou atașat liderului, riscând din nou.

Nu m-aș fi putut descurca niciodată pe aceste coordonate.

Pentru că a avut sarcini de vârf și a fost apropiat de cei mari, fiind și el printre cei mari, Mircea Drăghici e privit cu suspiciune (acolo suspiciunea a făcut metastaze) în organizația sa din Argeș. Dacă reușește din nou ? își pun întrebarea colegii.

Mi-aș dori să reușească iarăși măcar pentru că s-ar dovedi că formula prost de bun sau bun de prost nu e regină în politica românească.

Deocamdată, Mircea Drăghici tace, postează mesajele doamnei Viorica Dăncilă și așteaptă să își dovedească nevinovăția în dosarele poliției politice.

Nu aș avea atâta răbdare și atâția nervi.

Nici atâta speranță.

Gheorghe Smeoreanu