Deputatul Dumitru Lovin: ”MTS pasează problema recondiţionării stadionului din Drăgăşani la Ministerul Dezvoltării”

 

 

 

 

 

De curând, prin intermediul unei interpelări, deputatul Dumitru Lovin i-a cerut sprijinul ministrului Tineretului şi Sportului pentru identificarea unor soluţii privind recondiţionarea stadionului din Drăgăşani. Parlamentarul a recurs la acest demers având în vedere că primăria nu dispune de resurse, în condiţiile în care rectificarea bugetară se lasă în continuare aşteptată.

„Deşi stadionul din Drăgăşani este singura bază sportivă mare din sudul judeţului Vâlcea, cât de cât potrivită pentru antrenamentele copiilor din zonă care doresc să performeze la anumite discipline, MTS nu a investit niciun leu după Revoluţie pentru menţinerea sau îmbunătăţirea condiţiilor de aici.

În ciuda resurselor financiare reduse de care dispune, Primăria Municipiului Drăgăşani a fost singura instituţie publică de stat care a investit în acest stadion. Tribuna a fost realizată în anii 80’, dar de atunci nu a fost recondiţionată, iar în 2019 s-a montat o instalaţie de semi-nocturnă.

Chiar şi în aceste condiţii, în care Guvernul a uitat total de Drăgăşani şi de sportivii care au nevoie de condiţii decente pentru antrenamente, această zonă a produs performeri. În fotbal, dar nu numai, este suficient să amintim de Adrian Păun, Alexandru Dandea, Cătălin Pârvulescu sau Rareş Toader.

În continuare, antrenorii Octavian Mâţoc, Narcis Enăchescu, Florin Lupu, soţii Orza şi alţi profesori din zonă fac eforturi supraomeneşti să-i ajute pe tinerii din Drăgăşani să devină fotbalişti ori atleţi de talie naţională sau mondială, dar pentru asta trebuie ca şi Ministerul Tineretului şi Sportului să facă ceva”, a detaliat Lovin.

În răspunsul dat, MTS a lăsat să se înţeleagă că, în situaţia în care primăria nu dispune de fonduri pentru moderniza stadionul, soluţia ar fi atragerea finanţării necesare de la Ministerul Dezvoltării, prin CNI.

„Problema este însă că, la CNI, cum toată lumea ştie, se pune praful pe documentaţiile depuse de primarii din Vâlcea şi din alte judeţe. Puţine solicitări sunt aprobate.

Primarii aşteaptă cu anii răspunsuri, ca să nu mai vorbim de fonduri. Nu este în regulă ceea ce se întâmplă şi mă voi interesa şi la CNI câte cereri sunt depuse, câte s-au aprobat, ce fonduri s-au alocat şi dacă mai sunt disponibile resurse”, a completat parlamentarul.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media-Cabinet Parlamentar Dumitru Lovin

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…
Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…

Audi Q9 — Card Platinum Aniversar, avantaj de 6.000 € . Cel mai mare SUV din gama Audi. O prezență…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…
Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Către: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnului ministru interimar Attila-Zoltán Cseke Agenția Națională pentru Locuințe, domnului director…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…

Sportul și educația merg mână-n mână pentru viitorul copiilor noștri! La inițiativa Domnului Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu,…

Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…
Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…

DOI ABONAȚI, DOUĂ PREMII ÎN ACEEAȘI FAMILIE! Tombola organizată cu sprijinul partenerului nostru Boromir a avut un deznodământ special. Soțul…

Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…
Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…

Teatrul Anton Pann deschide o nouă stagiune și o face în forță, cu o premieră care promite râsete, surprize și…